Primul meci oficial al lui Nuno Espirito Santo pe banca lui Spurs, va fi împotriva celor de la Manchester City, în prima etapă a noului sezon din Premier League.
Chiar dacă "cetățenii" au un palmares favorabil în fața celor de la Spurs, Nuno Espirito Santo conduce în fața lui Pep Guardiola. Cei doi antrenori s-au confruntat de șapte ori până acum, iar Nuno este neînvins în patru dintre confruntări. Fiind unul dintre puținii antrenori care au un palmares favorabil în fața lui Guardiola.
Însă în ultimele două întâlniri, tehnicianul lui City l-a învins pe Nuno Espirito Santo, când acesta s-a aflat la cârma celor de la Wolves.
Fotbal
Gala The Best FIFA Football Awards. Lewandowski, cel mai bun jucător al lumii în 2021
ACUM 8 ORE
Brendan Rodgers, Jose Mourinho, Thomas Tuchel, Jurgen Klopp și Ole Gunnar Solskjaer sunt singurii antrenori care s-au întâlnit de cel puțin 7 ori cu Guardiola și au obținut rezultate favorabile lor.
Palmaresul lui Nuno ar putea fi considerat și mai impresionant, având în vedere că el a condus Wolves, în timp ce antrenorii ceilalți s-au aflat la echipe precum Liverpool, Chelsea, Manchester United sau Real Madrid.

Tottenham - Manchester City, în direct pe Eurosport 1

Manchester City a început prost noul sezon fotbalistic, după ce au pierdut Supercupa Angliei, fiind învinși de Leicester. Jack Grealish, unul dintre cele mai sonore transferuri în această perioadă de mercato, a debutat împotriva celor de la Leicester, însă nu a impresionat.
Viitorul lui Harry Kane este încă incert, chiar dacă a revenit la antrenamentele lui Spurs. Manchester City forțează în continuare transferul atacantului englez și au făcut o ultimă ofertă de 150 de milioane de euro.
În acest context, nu se știe dacă Kane va evolua împotriva "cetățenilor". De Bruyne și Foden sunt în continuare accidentați.
https://i.eurosport.com/2021/08/09/3199163.png
Premier League
Guardiola încearcă cel mai scump transfer din istoria Premier League: 150 de milioane de euro
15/01/2022 LA 10:58
Premier League
Manchester City – Chelsea | Poate Tuchel să îi încurce, din nou, pe „cetățeni”?
15/01/2022 LA 04:50