Eurosport
OFICIAL | Frank Lampard e noul antrenor al lui Everton! Pe ce perioadă a semnat
De
Publicat 31/01/2022 la 15:10 GMT+2
Everton a anunțat în această după-amiază că noul antrenor al echipei este Frank Lampard, care nu a mai antrenat nicio echipă din ianuarie 2021, după despărțirea de Chelsea.
Frank Lampard poses for a photo after becoming the new manager of Everton FC on January 31 2022 at USM Finch Farm in Halewood, England. (Photo by Tony McArdle/Everton FC via Getty Images)
Credit imagine: Getty Images
Oficialii celor de la Everton au anunțat în această după-amiază că Frank Lampard va fi noul antrenor al echipei. Tehnicianul de 43 de ani a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2023/24.
Presa din Anglia a vorbit despre posibilitatea ca fostul tehnician al lui Chelsea să o preia pe Everton imediat după demiterea lui Rafa Benitez, punctând că Lampard dă mult credit tinerilor și poate construi o echipă puternică. În același timp, jurnaliștii englezii au notat că, în perioada petrecută pe Stamford Bridge, tehnicianul a arătat că are mari carențe pe faza defensivă, exact acolo unde "caramelele" suferă cel mai mult în acest moment.
Frank Lampard era liber de contract din ianuarie 2021, când s-a despărțit de Chelsea după un an și jumătate petrecut pe banca tehnică a "albaștrilor".
Citește și:
Benitez, demis de la Everton după mai puțin de 7 luni
Tratat cu aversiune de fani încă din vară, când i-a luat locul lui Ancelotti pe banca lui Everton, din cauza trecutului pe Stamford Bridge, Rafa Benitez a rezistat doar ceva mai mult de 6 luni la cârma "caramelelor".
Trupa de pe Goodison a ajuns să fie în pericol real de retrogradare, chiar dacă în ultimii 6 ani a investit peste jumătate de miliard în transferuri, mai mult decât rivala Liverpool. Evident, Benitez nu e total responsabil pentru ce s-a întâmplat în această stagiune - a avut foarte mulţi absenţi, inclusiv golgheterul Calvert-Lewin -, dar e limpede că o echipă cu asemenea ambiţii nu poate să aibă încredere oarbă într-un antrenor care a dus-o în preajma locurilor retrogradabile.
Oficialii lui Everton au confirmat la jumătatea lunii ianuarie că au ajuns la un numitor comun cu fostul tehnician de la Inter, Real sau Chelsea privind rezilierea contractului. Rafa Benitez a lăsat-o pe Everton pe locul 16 în clasament, la doar 3 puncte de prima echipă care este pe loc de retrogradare, Newcastle.
Cele două echipe se vor înfrunta în următoarea etapă de Premier League, a 24-a, într-un meci programat pe 8 februarie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo