Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Paul Scholes crede că lupta la titlu în Premier League se va da în doi! Cine crede că va ceda până la final

Alex Masgras

Actualizat 28/10/2021 la 10:36 GMT+3

Chelsea, Liverpool și Manchester City sunt echipele care, după primele 9 etape din Premier League, și-au anunțat foarte clar intențiile de a câștiga titlul. Cu toate acestea, Paul Scholes, legenda celor de la Manchester United, crede că la final, lupta pentru supremația în Premier League se va da între două echipe.

Paul Scholes

Credit imagine: Getty Images

Chelsea, Liverpool și Manchester City sunt echipele care au impresionat cel mai mult în acest început de sezon din Premier League, iar după 9 etape din noul campionat, cele trei echipe sunt în fruntea campionatului, la muchie de cuțit.
Echipa lui Thomas Tuchel se află pe primul loc, cu 22 de puncte, în timp ce "cormoranii" sunt pe locul 2, cu 21 de puncte. Campioana din sezonul trecut, Manchester City, este pe locul al treilea, cu 20 de puncte, dar diferențele sunt atât de mici, încât orice se poate întâmpla până la final.

Paul Scholes crede că Manchester City trebuie să fie îngrijorată de forma lui Liverpool

După victoria istorică din weekend de pe Old Trafford, în care a marcat nu mai puțin de 5 goluri, Liverpool a tras un adevărat semnal de alarmă pentru celelalte candidate la titlu. Aceasta este părerea fostului mare jucător al celor de la Manchester United, Paul Scholes, care crede că "cetățenii" trebuie să fie îngrijorați de forma incredibilă arătată de echipa lui Jurgen Klopp.
Cu toate acestea, Scholes nu o vede pe Chelsea capabilă să țină pasul cu cele două echipe, fiind de părere că lupta pentru titlu se va da doar între Liverpool și Manchester City până la final:
"Cred că a fost o zi devastatoare pentru Premier League. Să o vezi pe Liverpool câștigând atât de convingător pe Old Trafford, ar trebui să o pună pe gânduri pe Manchester City.
Despre Chelsea... nu sunt sigur. Au fost grozavi în acest început de sezon și cred că sunt mai buni decât le dau eu credit, dar la final cred că va fi o luptă între Liverpool și Manchester City. Cred că ce a văzut City duminică pe Old Trafford o va îngrijora", a spus Paul Scholes, potrivit Mirror.
Liverpool a rămas singura echipă neînvinsă din Premier League, terminând la egalitate în trei partide, cu Chelsea și Manchester City pe teren propriu și în deplasarea de la Brentford.
Cele trei echipe care se bat la titlu în Premier League revin în acest weekend pe Eurosport 1 și Eurosport Player.
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Programul transmisiunilor Eurosport în etapa a 10-a din Premier League
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo