Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Prima fotografie cu Ronaldo după drama suferită la începutul acestei săptămâni! Portughezul s-a întors la antrenamente

Bianca Dumitru

Actualizat 21/04/2022 la 08:43 GMT+3

Cristiano Ronaldo a anunțat la începutul acestei săptămâni că familia sa trece printr-o adevărată dramă, după ce fiul său nou-născut a încetat din viață. După ce a lipsit de la meciul cu Liverpool, portughezul s-a întors acum la antrenamentele lui Manchester United.

Ronaldo wird sein Team nicht nach Liverpool begleiten

Credit imagine: SID

După un weekend perfect, în care a reușit cel de-al 60-lea hat-trick din carieră, Cristiano Ronaldo a anunțat la începutul acestei săptămâni că unul dintre gemenii lui nou-născuți a încetat din viață.
Ca urmare a acestei tragedii, fotbalistul nu a putut fi prezent la partida în care Manchester United a fost învinsă cu scorul de 4-0 de Liverpool.
După două zile petrecute alături de familia sa, starul portughez de 37 de ani s-a întors, miercuri, la antrenamentele echipei lui Ralf Rangnick. Ronaldo a fost fotografiat în mașină, pe bancheta din spate, vizibil afectat de evenimentele din ultimele zile.
În ciuda faptului că a reluat pregătirea, Cristiano Ronaldo este învoit pe o perioadă nedeterminată pentru meciurile oficiale ale lui Manchester United.
Citește și:

Reacția familiei lui Ronaldo după gestul făcut de fanii lui Liverpool

În fața unor momente de cumpănă, rivalitatea nu își are locul, iar suporterii lui Liverpool au arătat ce înseamnă familia fotbalului. La meciul cu Manchester United, suporterii "cormoranilor" s-au ridicat în picioare în minutul 7 (numărul de pe tricoul lui Cristiano Ronaldo), exprimându-și solidaritatea față de drama prin care trece fotbalistul lusitan.
Întregul stadion a aplaudat, iar suporterii au cântat "Viva Ronaldo" și "You'll never walk alone". A fost un moment încărcat de emoție și care a transmis, poate mai mult ca niciodată, că fotbalul leagă relații indestructibile.
picture

Fanii lui Liverpool au oferit momentul sezonului! Gest superb în memoria fiului pierdut de Ronaldo

Impresionată de gestul acestora, familia lui Cristiano Ronaldo a ținut să le mulțumeasă fanilor de pe Anfield pentru atașamentul arătat.
"Mulțumim, Liverpool! Nu vom uita niciodată ce ați făcut pentru noi azi", a fost mesajul trimis de sora fotbalistului, Elma, după superbul moment oferit de fanii de pe Anfield.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo