Raheem Sterling a fost unul dintre cei mai importanți jucători din istoria recentă a lui Manchester City, dar în ultima perioadă atacantul a prins tot mai puține minute în echipa lui Pep Guardiola, în acest sezon jucând doar 4 meciuri ca titular.
Ascensiunea lui Phil Foden și transferul lui Jack Grealish, coroborate cu forma slabă a lui Sterling din stagiunea trecută, l-au determinat pe Guardiola să îl treacă pe linie moartă pe jucătorul trasnferat de la Liverpool în 2015, contra sumei de 63 de milioane de €.
Sterling are doar 26 de ani și nu se mulțumește cu statutul de rezervă, mai ales că acest lucru l-ar putea face să-și piardă locul în primul 11 și la echipa națională. Astfel, atacantul ia serios în calcul să o părăsească pe Manchester City în viitorul apropiat, recunoscând că i-ar plăcea să joace în afara Angliei.
Liga
Xavi a pregătit o listă cu 10 transferuri pe care și le dorește la Barcelona în următoarele luni
28/11/2021 LA 16:46
"Nu sunt o persoană care să se plângă. Mă concentrez la ceea ce am de făcut. Vreau doar să joc meciuri de fotbal în mod regulat, să marcez goluri în mod regulat. Dacă nu se întâmplă asta, atunci nu sunt cel mai fericit.
Dacă ar exista opțiunea de a merge în altă parte pentru a juca mai mult, aș fi deschis. După cum am spus, fotbalul este cel mai important lucru pentru mine. Încă de mic mi-au propus anumite targeturi și continui să visez. În calitate de jucător englez, tot ce știu este Premier League și am crezut întotdeauna că într-o zi mi-ar plăcea să joc în străinătate, să văd cum aș face față acestei provocări.Ar trebui să învăț o limbă nouă. Îmi plac foarte mult accentele din franceză și spaniolă", a spus Sterling într-un interviu pentru Business of Sport US Summit, citat de as.com.
Citește și:
https://i.eurosport.com/2021/10/12/3235747.png

Sterling, pe lista Barcelonei

Presa din Spania a scris recent că Barcelona este foarte atentă la situația lui Sterling, iar în cazul în care acesta nu va semna un nou contract cu campioana Angliei, catalanii ar urma să încerce un transfer în vara viitoare, sau poate chiar în iarnă.
Prețul englezului nu ar fi foarte ridicat, pentru că va intra atunci în ulrimul an de contract, iar Barcelona și-ar putea permite. În vederea campaniei de achiziții din vara viitoare, catalanii se orientează numai către acest tip de jucători, consacrați, dar care ar putea semna gratis sau care ar costa foarte puțin, finanțele clubului de pe Camp Nou fiind reduse.
Barcelona va avea o concurență serioasă în cazul lui Sterling, englezul fiind și pe lista celor de la Newcastle, alături de alte staruri din naționala Angliei.
Sterling a fost crescut în academia lui Liverpool și a devenit o stea a fotbalului englez în cei 3 ani petrecuți la echipa mare a "cormoranilor" (2012-105). Apoi a venit transferul la City, iar pe Etihad atacantul și-a continuat ascensiunea contribuind esențial la cele 3 titluri în Premier League câștigate de "cetățeni" în ultimii 6 ani. De când a ajuns pe Etihad, Sterling a jucat 302 meciuri și a marcat 115 goluri în toate competițiile, oferind și 89 de pase decisive.
https://i.eurosport.com/2021/10/11/3235340.jpg
Liga Campionilor UEFA
"O noapte minunată! Am fost geniali!" Guardiola, extrem de fericit după victoria cu PSG
24/11/2021 LA 23:03
Liga Campionilor UEFA
LIVE BLOG Champions League | City a învins-o pe PSG, Milan a trimis-o pe Atletico pe ultimul loc!
24/11/2021 LA 13:09