Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ralf Rangnick va încasa o sumă fabuloasă dacă îl va convinge pe Haaland să meargă la Man United

Nicu Savin

Publicat 02/12/2021 la 17:25 GMT+2

Ralf Rangnick a fost soluția surprinzătoare a șefilor de la Manchester United pentru înlocuirea lui Solskjaer, dar mutarea a fost făcută din mai multe motive. Transferul lui Haaland este unul dintre ele, oficialii "diavolilor" mizând pe relația bună a noului antrenor cu atacantul lui Dortmund. Germanul va fi recompensat regește dacă va reuși să-l convingă pe atacant să se mute pe Old Trafford.

Rangnick ist einer der Favoriten auf die Löw-Nachfolge

Credit imagine: SID

Manchester United a surprins pe toată lumea în momentul în care a decis să-l înlocuiască pe Ole Gunnar Solskjaer cu Ralf Rangnick, un om care nu a avut mari performanțe ca antrenor. Totuși, germanul este un nume extrem de respectat în fotbalul internațional și a fost pe lista mai multor cluburi importante, dar a preferat mereu să lucreze din birou, fiind artizanul din spatele multor succes ale formațiilor din grupul Red Bull, Salzburg și Leipzig.
Decizia luată de șefii de pe Old Trafford are însă la bază un alt motiv întemeiat și anume încercarea de a-l transfera pe Erling Haaland în vara viitoare. Rangnick a fost omul care l-a convis pe Haaland să aleagă RB Salzburg în 2019, când a plecat de la Molde. Man United a fost și atunci interesată de norvegian, dar acesta a considerat că este prea devreme să ajungă la un asemenea club și timpul a demonstrat că decizia a fost una inspirată.
Rangnick a rămas în relații excelente cu vârful lui Dortmund și oficialii lui United speră ca acest fapt să fie decisiv în negocierile care vor fi demarate în curând. Haaland are o clauză de reziliere de numai 75 de milioane de €, ceea ce-l face atractiv pentru toate forțele Europei, astfel că United va avea o misiune dificilă în a-l transfera.
Rangnick are toate motivele pentru a face tot posibilul să-l convingă pe Haaland să aleagă Man United. Conform Daily Mail, în contractul germanului este stipulată o clauză prin care acesta va primi 10 miliioane de € bonus dacă va facilita transferul lui Haaland.
Rangnick are oricum un salariu uriaș la United: el va primi 10 milioane de € până în vară + alte două milioane de € dacă va duce echipa în Champions League. Astfel, o clasare între primele 4 în acest sezon și perfectarea tranferului lui Haaland i-ar aduce lui Rangnick 22 de milioane de € în cont.
Citește și:

Ralf Ragnick va fi în tribune la Manchester United - Arsenal

Ralf Rangnick și-a rezolvat problemele cu viza și permisul de muncă și își va intra în curând pe deplin în rol la United. Cu toate acestea, antrenorul german nu se va afla pe banca lui Manchester United în această seară, la partida cu Arsenal, el urmând să își facă debutul duminică, în partida cu Crystal Palace.
Astfel, în această seară, Michael Carrick se va afla pentru ultima oară pe banca lui Manchester United. Fost secund al lui Ole Gunnar Solskjaer, Carrick are două rezultate pozitive de când a preluat interimatul: o victorie la Villarreal, prin care Manchester United a obținut calificarea în optimile UEFA Champions League și un rezultat de egalitate pe Stamford Bridge, cu liderul Chelsea.
În ceea ce îl privește pe Ralf Rangnick, acesta își va face apariția în fața presei pentru prima oară vineri, atunci când va susține și conferința de presă premergătoare partidei de duminică cu Crystal Palace.
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Premier League, etapa 14
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo