Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Răsturnare de situație în cazul lui Pogba! Francezul și-ar fi decis viitorul! Ce le-a transmis apropiaților

Bianca Dumitru

Actualizat 07/10/2021 la 13:53 GMT+3

Paul Pogba mai are contract cu Manchester United doar până la finalul acestui sezon, iar presa internațională a scris că fotbalistul nu-și mai dorește să continue în Anglia. Se pare, însă, că francezul ar fi dispus să accepte oferta englezilor, fiind tentat să continue la United mai ales după revenirea lui Ronaldo.

Paul Pogba

Credit imagine: Getty Images

Paul Pogba se află în ultimul an de contract cu Manchester United. Oficialii clubului au demarat negocierile pentru o prelungire a înțelegerii, însă fotbalistul nu a semnat încă un nou acord, fiind dorit în acest moment, printre altele, de Juventus, Real Madrid, PSG și Barcelona.
Deși agentul său, Mino Raiola, anunța recent că francezul este tentat să se întoarcă în Italia, se pare că Pogba își dorește, de fapt să rămână la United. Potrivit L'Equipe, Paul Pogba le spune apropiaților săi că vrea să-și prelungească înțelegerea cu englezii, unul dintre factorii cheie în decizia mijlocașului fiind sosirea pe Old Trafford a lui Cristiano Ronaldo, Raphael Varane și Jadon Sancho.
De altfel, francezul s-a arătat încântat de mutările din această vară încă de la finalul lunii august, declarând atunci că echipa are potențial pentru a se lupta pentru titlu.
"Manchester United a avut întotdeauna o echipă puternică, dar aceasta este cu siguranță cea mai puternică echipă a lui United pentru care am evoluat. Este evident că ADN-ul acestui club este să câștige trofee. Avem o echipă puternică, putem deveni campioni, știm cât de greu va fi, dar vom face tot posibilul să ridicăm trofeul la finalul acestui sezon", a spus mijlocașul francez.
În plus, nici oferta britanicilor nu este de neglijat, aceștia fiind dispuși să-i ofere un contract cu un salariu de aproape 550.000 de euro pe săptămână, sumă care îl duce pe locul 2 în topul celor mai bine plătiți fotbaliști din Premier League.

PAUL POGBA, ȚINTA MAI MULTOR FORȚE ALE EUROPEI

Pe lângă United, care vrea să-l păstreze, Real Madrid sau Barcelona, și cei de la PSG monitorizează atent situația lui Pogba. De asemenea, mijlocașul ar putea reveni la Juventus.
Mino Raiola a dezvăluit recent că există posibilitatea ca Pogba să revină în 2022 la gruparea din Torino, alături de care a câștigat 4 titluri de campion în Serie A, două Cupe și două Supercupe ale Italiei, înainte de a fi transferat la United pentru 105 milioane de euro.
"Contractul lui Pogba expiră anul viitor. Vom discuta cu reprezentanții lui Manchester United și vom vedea ce se va întâmpla. Sigur că Torino a rămas în inima lui și că îi pasă de ce se întâmplă acolo. De aceea, există posibilitatea ca el să revină la Juventus, dar depinde și de dorința clubului italian", a declarat Mino Raiola.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo