Eurosport
Reacție genială a lui Danny Ings după golul fabulos reușit în meciul cu Newcastle! "A fost un gol bun"
De
Publicat 22/08/2021 la 08:47 GMT+3
Danny Ings a reușit în meciul dintre Aston Villa și Newcastle să marcheze după execuție magică, golul său viralizându-se pe rețelele de socializare. După meci, fotbalistul a oferit o reacție genială.
Danny Ings (Aston Villa)
Credit imagine: Getty Images
Aston Villa a învins-o cu 2-0 pe Newcastle în meciul din a doua etapă a noului sezon de Premier League, iar primul gol al partidei a fost semnat de Danny Ings. Imaginile cu reușita, pe care mulți oameni o consideră deja golul acestei stagiuni, au făcut înconjurul lumii, execuția fotbalistului de 29 de ani fiind apreciată de toți fanii fotbalului.
După meci, atacantul de 29 de ani, care s-a transferat în această vară la Aston Villa pentru 35 de milioane de euro, a vorbit despre gol și despre victoria obținută, dând dovadă de foarte multă modestie în caracterizarea reușitei sale.
"A fost un gol bun. Ceea ce e mai important este că a contat pentru modul în care s-a desfășurat jocul în continuare. Încă încercăm să ne obișnuim cu diferitele schimbări care se petrec și să ne cunoaștem pe teren.
Să câștigăm astăzi, după ce s-a întâmplat săptămâna trecută, a fost extrem de important pentru noi. E o victorie uriașă și cred că acum trebuie să ne luam avânt pentru ceea ce urmează", a declarat Danny Ings.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2021/08/19/3203584.png)
Arsenal - Chelsea va fi duminică de la ora 18.30 pe Eurosport 1
Credit imagine: Eurosport
Fanii, înmărmuriți după gol
Fanii lui Aston Villa au fost mult mai entuziasmați de reușita lui Danny Ings, iar reacțiile pe care le-au împărtășit pe rețelele de socializare au devenit virale.
După primele două etape ale sezonului 2021/22, Aston Villa are 3 puncte și este deocamdată pe locul 9 în clasamentul Premier League. În următoarea rundă, echipa lui Dean Smith o va înfrunta pe teren propriu pe nou-promovată Brentford.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2021/08/16/3202280.jpg)
Program Premier League, etapa a 2-a - 2021/2022
Credit imagine: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo