Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rio Ferdinand, necruțător cu Solskjaer și jucătorii lui United, după eșecul usturător cu Liverpool

Nicu Savin

Publicat 26/10/2021 la 14:35 GMT+3

Rio Ferdinand a avut un discurs dur la adresa lui Ole Gunnar Solkjaser și a jucătorilor săi, după ce Manchester United a suferit cea mai drastică înfrângere pe Old Trafford din istoria confruntărilor cu Liverpool. Fostul jucător al "diavolilor" consideră că echipa nu are o identitate în acest moment și pune la îndoială capacitatea antrenorului de a le transmite cele mai bune informații jucătorilor

Rio Ferdinand

Credit imagine: Getty Images

Manchester United a suferit o înfrângere greu de digerat în fața eternei rivale Liverpool. "Cormoranii" s-au impus cu un neverosimil 5-0 pe Old Trafford, consemnând cea mai categorică victorie din istoria derby-urilor cu Man United.
picture

"Teatrul Coșmarurilor" lui Solkjaer. Rezumatul partidei United - Liverpool 0-5

Ole Gunnar Solskjaer este considerat principalul vinovat pentru acest eșec, dar și pentru parcursul sub așteptări al echipei în acest start de sezon, iar scaunul său se clatină serios. Oficialii se gândesc tot mai mult să-l înlocuiască pe norvegian și numai o serie de rezultate pozitive i-ar mai putea salva postul.
Înfrângerea cu Liverpool i-a atra foarte multe critici lui Solskjaer, chiar din partea unor oameni care l-au sprijinit până acum. Printre aceștia se numără și Rio Ferdinant, cunoscut drept unul dintre cei mai înfocați fani ai "diavolilor", lucru lesne de înțeles ținând cont de cariera pe care a avut-o la echipa de pe Old Trafford.
Citește și:

Rio Ferdinand, atac fără menajamente la Solskjaer și jucătorii lui Man United

În opini fostului mare fundaș, Manchester United este o echipă lipsită de identitate în acest moment, iar vina îi aparține în principal antrenorului. Nici jucătorii nu au fost însă deloc menajați de Ferdinand, care e de părere că aceștia trebuie să aibă o răbufnire de orgoliu pentru a îndrepta lucrurile cât mai repede posibil.
"A fost o rușine. Am fost acolo când am fost învinși cu 6-1 acasă de Man City. Dar aveam o identitate la care să ne întoarcem în câteva săptămâni. Problema acestei echipe este că nu are o identitate, nu știu cine sunt.
Când privești un meci îți vin în cap mai multe întrebări: Cine Suntem? Este echipa antrenată bine? Le oferă antrenorul informațiile corecte jucătorilor? Și dacă o face, preiau aceștia informațiile?
United pare o echipă care tocmai a fost pusă laolaltă. Tuturor le este rușine astăzi. Mândria le-a fost zdruncinată. Ei trebuie să se întâlnească și să discute serios pe acest subiect. Este dezamăgitor și nu e deloc plăcut să fii un fan al lui United în acest moment. Toate marile echipe au avut o identitate, iar United pare că nu o are", a spus Rio Ferdinand într-o discuție pe Twitter, citat de Daily Mail.
Manchester United va avea ocazia să pună capăt seriei negative din Premier League în week-end-ul care urmează. Echipa lui Solskjaer va juca în deplasare cu Tottenham, în etapa a 10-a din acest sezon, meci care va fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player sâmbătă, de la ora 19:30.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Programul transmisiunilor Eurosport în etapa a 10-a din Premier League
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo