Cristiano Ronaldo a fost din nou decisiv pentru Manchester United, de data aceasta în derby-ul cu Arsenal, pe care "diavolii" l-au câștigat spectaculos, scor 3-2.
După o primă repriză ștearsă, portughezul a ieșit la rampă în minutul 52, aducându-și echipa în avantaj printr-o reluare sigură din interiorul careului. Arsenal a egalat imediat la 2, dar Ronaldo a înscri golul de 3 puncte în minutul 70, transformând cu siguranță un penalty.

Așa a marcat Cristiano Ronaldo golul cu numărul 800 al carierei

Premier League
Un fost mare fotbalist, dezvăluiri inedite despre Ronaldo: "Ne era rușine să încercăm ce făcea el"
ACUM 13 ORE
Golurile lui Ronaldo au avut o însemnătate deosebită nu doar pentru că au adus cele 3 puncte, ci pentru că au marcat o bornă impresionantă. Lusitanul are acum 801 goluri marcate în carieră, record absolut în fotbalul mondial. Starul de pe Old Trafford a postat astăzi un mesaj special cu privire la acest lucru, unul din care reiese ambiția sa de a continua să-și îmbunătățească cifrele.
"Sunt foarte fericit că am devenit primul jucător din lume care a reușit mai mult de 800 de goluri. Această călătorie minunată devine de neuitat. Mulțumesc tuturor suporterilor mei pentru că mi-au fost alături. 801 și încă numărăm!", a scris Ronaldo pe contul personal de Twitter.
Citește și:

Cristiano Ronaldo, mesaj special pentru Michael Carrick

Partida cu Arsenal a fost ultima pentru Michael Carrick la Manchester United. Cel care a asigurat interimatul după demitea lui Soslkjaer a decis să-și dea astăzi demisia, nedorind să mai continue în cadrul clubului.
Azi, Cristiano Ronaldo a ținut să îi transmită public un mesaj lui Carrick, arătând astfel cât de mult l-a apreciat: ca și coechipier, ca antrenor, dar și ca om.
"Michael Carrick a fost un fotbalist de clasă și poate deveni și un foarte mare antrenor. Nimic nu e imposibil pentru acest om. Personal, sunt mândru că am putut să joc alături de el, dar și că l-am avut manager", a scris Ronaldo.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Premier League
5 variante pentru Ronaldo dacă decide să plece de la Manchester United! Unde ar putea ajunge
IERI LA 05:17
Premier League
Condiția pusă de Cristiano Ronaldo pentru a rămâne la Manchester United și sezonul viitor
19/01/2022 LA 11:40