Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Șapte oameni pe lista de dorințe a lui Mikel Arteta, pe piața transferurilor

Andrei Nicolae

Actualizat 13/01/2022 la 22:45 GMT+2

Mikel Arteta, managerul echipei Arsenal, caută să-și consolideze mijlocul în perioada de mercato din ianuarie, dar are ochi și pentru un nou atacant, după ce despărțirea de Pierre-Emerick Aubameyang este tot mai probabilă.

Mikel Arteta, Manager of Arsenal applauds the fans prior to the Premier League match between Everton and Arsenal at Goodison Park on December 06, 2021 in Liverpool, England.

Credit imagine: Getty Images

Arsenal a revenit în lupta pentru un loc în Liga Campionilor, iar pentru a-și maximiza șansele de a prinde locul 4 la finalul sezonului, încearcă să se întărească în această fereastră de mercato.
Mikel Arteta vizează în special un om la mijlocul terenului și altul pentru atac. În acest sens, managerul spaniol a întocmit o listă cu șapte jucători, din care speră să realizeze achizițiile dorite, potrivit The Mirror.
Cei cinci mijlocași centrali de pe lista lui Arsenal sunt Danilo, Bruno Guimaraes, Youri Tielemans, Arthur și Georginio Wijnaldum.
Primul a impresionat într-un rol de mijlocaș defensiv pentru Palmeiras în acest sezon. Iar la 20 de ani ar fi o investiție inteligentă, notează sursa citată. Dar formația braziliană vrea să-l păstreze pe Danilo pentru Campionatul Mondial al Cluburilor din luna februarie, astfel că această achzișie nu va fi simplă de realizat.

Arsenal este gata să realizeze cel mai scump transfer din istoria clubului

Guimaraes, jucătorul de la Lyon, este un alt jucător pe care Arteta îl dorește, iar Arsenal a luat deja contact cu reprezentanții acestuia. "Arsenal l-a abordat pe agentul meu. Dar nu a fost făcută nicio ofertă. Scopul meu, și i-am spus clar lui Juninho, este să câștig un titlu cu Lyon.", a declarat fotbalistul.
Youri Tielemans este deja un fotbalist scump, având în vedere rolul cheie pe care îl are la Leicester City. Arthur, pe de altă parte, este o opțiune mai realistă, iar Mirror Sport susține că Arsenal a purtat deja discuții cu Juventus pentru un posibil transfer. Formația italiană este dispusă să-i dea drumul, dar nu înainte de a-i găsi un înlocuitor, iar unul dintre numele vehiculate este Ruben Loftus-Cheek de la Chelsea. Wijnaldum de la Paris Saint-Germain este și el o opțiune foarte bună pentru londonezi, deși ar trebui să aștepte până la sfârșitul sezonului pentru a-l putea semna gratis.
Dusan Vlahovic - Mercredi Mercato
În ceea ce privește atacul, Mikel Arteta s-a orientat către Jonathan David și Dusan Vlahovic. Primul joacă pentru Lille și estevăzut ca o alternativă în cazul în care transferul lui Vlahovic nu se concretizează. Sârbul este în fruntea listei de achiziții a lui Arsenal, iar Edu – directorul sportiv – a vorbit deja cu agentul fotbalistului.
Arsenal este pregătită să ofere 75 de milioane de lire sterline, caz în care Vlahovic ar deveni cel mai scump transfer din istoria clubului. Problema în acest moment ar fi că londonezii vor să plătească în rate, iar Fiorentina vrea banii printr-o singură plată.
Premier League 14-16 ianuarie 2022
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo