Eurosport
Son, dezamăgit de decizia lui Conte de a-l schimba în duelul cu Arsenal! De ce a vrut să rămână pe teren
De
Publicat 13/05/2022 la 10:27 GMT+3
Heung-min Son a înscris din nou în Premier League în derby-ul londonez disputat aseară în fața celor de la Arsenal, încheiat cu victoria lui Spurs cu 3-0.
Rob Holding of Arsenal is shown a 2nd yellow card for a challenge on Son Heung-min of Tottenham Hotspur during the Premier League match between Tottenham Hotspur and Arsenal at Tottenham Hotspur Stadium on May 12, 2022 in London
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Andrei Nicolae
Sud-coreeanul a ajuns la 21 de goluri înscrise în campionat și este la o reușită distanță de Mohamed Salah, motiv pentru care Son a fost afectat când Conte l-a schimbat ieri în minutul 72.
Son a fost cel care a marcat al treilea gol în poarta "tunarilor" în debutul reprizei secunde, iar jucătorul asiatic ar fi vrut să profite mai mult de situația lui Arsenal, care s-a aflat în inferioritate numerică aproape o oră întreagă. Jucătorul din Coreea de Sud a impactat jocul echipei sale și prin penalty-ul câștigat la scorul de 0-0, la care se adaugă obținerea celor două faulturi care au dus la eliminarea lui Rob Holding.
Heung-min Son a ajuns grație golului de aseară la 21 de reușite, iar lupta cu Mohamed Salah pentru titlul de golgheter în Anglia a devenit încinsă pe final de sezon. Ambiția lui Son de a-și întrece rivalul de la Liverpool a dus la momentul din minutul 72, când jucătorul coreean a fost deranjat de decizia lui Conte de a-l scoate pe teren.
Antrenorul italian a încercat să își consoleze jucătorul de bandă, însă Son și-a exprimat în continuare frustrarea și pe banca de rezeve. Tehnicianul lui Spurs a explicat ulterior că este o decizie tactică de a-l păstra pe coreean pentru meciul cu Burnley ce va avea loc duminică.
Tottehnam a micșorat diferența dintre ea și Arsenal la un singur punct, în urma victoriei de ieri, iar lupta pentru ultimul loc de Champions League se va da în ultimele două etape. Astfel, Conte vrea să își calculeze foarte bine pașii pentru cele două partide rămase de totul sau nimic.
Citește și:
Son, resemnat cu decizia lui Conte
Son a vorbit la finalul partidei pentru Sky Sports și și-a exprimat regretul legat de decizia antrenorului său: "Vreau să joc întotdeauna, dar este decizia antrenorului, trebuie să accept asta. A spus că avem un meci important duminică deci nu e mare lucru.
Nu sunt nervos, doar dezamăgit că am ieșit de pe teren, dar am trecut peste. Vreau să joc în continuare. Avem un meci important duminică și trebuie să fim odihniți pentru a ajuta echipa", a adăugat fotbalistul.
Son poate ajunge la borna 22 în campionat în urma meciului cu Burnley, ce va avea loc duminică, de la ora 14:00.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo