Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ten Hag nu schimbă United din temelii! Cei 5 jucători care vor primi a doua șansă pe Old Trafford

Nicu Savin

Publicat 21/04/2022 la 20:09 GMT+3

Erik Ten Hag are misiunea de a o readuce pe Manchester United în prim planul fotbalului englez și european, iar antrenorul olandezul va primi tot sprijinul conducerii. Viitorul manager a analizat în amănunt lotul "diavolilor" și este hotărât să le ofere o a doua șansă unor fotbaliști ieșiți din formă, despre care s-a scris că vor pleca aproape sigur de pe Old Trafford.

Hat seinen Vertrag bei Ajax verlängert: Erik ten Hag

Credit imagine: SID

Erik Ten Hag a fost alesul conducerii celor de la Manchester United pentru funcția de antrenor. Olandezul a semnat un contract până în 2025, cu posibilitatea de prelungire pe încă un sezon, iar în curând va începe munca la formația de pe Old Trafford.
Șefii lui United sunt gata să-i ofere noului antrenor un buget de trasferuri substanțial pentru a întări echipa la vară. De asemenea, olandezul va avea mână liberă pentru a renunța la o parte dintre jucătorii din lotul actual, iar presa engleză a anunțat că va exista un adevărat exod de la United la finalul acestui sezon.

Ten Hag crede în reinventarea unor jucători ieșiți din formă la United

Deși există în actuala echipă fotbaliști total ieșiți din formă, Ten Hag are încredere că le poate relansa cariera unora dintre ei și este hotărât să sle ofere a doua șansă la clubul de pe Old Trafford. Conform The Guardian, olandezul a analizat la sânge fiecare jucător în parte și a anunțat deja conducerea că se va baza în continuare Raphael Varane, Jadon Sancho, Marcus Rashford și Scott McTominay.
De asemenea, managerul îl va păstra în echipă pe Donny Van de Beek, împrumutat la Everton până în vară. Această decizie e simplu de explicat, deoarece Van De Beek a juat cel mai bun fotbal al său sub conducerea lui Ten Hag, la Ajax. În plus, olandezul a identificat 3 tineri de mare perspectivă de la Academia clubului pe care va încerca să-i lanseze în fotbalul mare. Este vorba despre Hannibal Mejbri, Alejandro Garnacho și James Garner.
În privința plecărilor, e aproape sigur că fotbaliști precum Paul Pogba, Jesse Lingard, Nemanja Matic, Phil Jones și Juan Mata nu vor mai face parte din echipa lui United în stagiunea următoare.
În schimb, aducerea unui mijlocaș central, a unui fundaș central și a unui atacant vor fi principalele obiective pe piața transferurilor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo