Tottenham nu traversează cea mai bună perioadă în Premier League, având o lună septembrie de uitat. După un început fulminant de campionat, în care a adunat 9 puncte după primele trei etape, printre care și o victorie în fața campioanei Manchester City, echipa lui Nuno Espirito Santo s-a aflat în dificultate în partidele cu Crystal Palace, Chelsea și Arsenal, primind câte trei goluri în aceste partide, reușind să marcheze doar în derby-ul nordului Londrei.
Fotbal
CELE MAI IMPORTANTE EVENIMENTE ALE ETAPEI A 8-A DIN PREMIER LEAGUE
ACUM 5 ORE
După euforia provocată de rezultatele din debutul sezonului care au dus-o pe primul loc în Premier League, Tottenham a ajuns după aceste înfrângeri pe locul 11, iar postul lui Nuno Espirito Santo se află în pericol. Potrivit presei din Anglia, conducerea lui Tottenham se gândește deja la un eventual înlocuitor al portughezului, care să preia echipa din sezonul viitor.
https://i.eurosport.com/2021/09/17/3221928.jpg

Mauricio Pochettino, dorit de conducerea lui Tottenham

Potrivit FourFourTwo, principalul antrenor de pe lista celor de la Spurs este chiar antrenorul care a dus-o pe Tottenham în finala UEFA Champions League în 2019, Mauricio Pochettino. Aflat sub contract cu Paris Saint-Germain până în 2023, antrenorul argentinian are o misiune foarte grea în acest sezon. Obiectivul principal al lui Pochettino în acest sezon este câștigarea Champions League, iar o eventuală ratare a obiectivului, în condițiile în care are la dispoziție un lot plin de superstaruri, îl poate costa postul vara viitoare.
De asemenea, Pochettino a fost în centrul atenției după ce l-a înlocuit pe Lionel Messi în partida de campionat cu Lyon. S-a vorbit foarte multe pe acest subiect, dar golul lui Messi marcat în victoria cu Manchester City din această săptămână pare să fi liniștit lucrurile pentru moment în vestiarul parizienilor. "De obicei nu sărbătoresc golurile, dar acum am făcut-o. 20 de ani l-am urmărit pe Messi cum marchează pentru alte echipe, acum a fost pentru prima oară când o face la o echipă pe care o antrenez, așa că a trebuit să o fac", a declarat după partidă Pochettino.
Chiar și în aceste condiții, antrenorul argentinian rămâne cu presiunea câștigării Champions League, dar și cu misiunea de a gestiona în acest sezon un vestiar dificil, plin cu superstaruri. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile în acest sezon pentru cei doi antrenori, în mod special pentru Nuno Espirito Santo, care se află într-o situație dificilă. Portughezul speră să oprească seria de înfrângeri în Premier League în meciul de duminică, atunci când Tottenham va primi vizita celor de la Aston Villa, într-o partidă care va fi în direct și în exclusivitate de la ora 16:00 pe Eurosport 1.
https://i.eurosport.com/2021/09/27/3227714.jpg
Fotbal
Cine este Thomas Frank, antrenorul care a făcut din Brentford spaima granzilor din Premier League
IERI LA 09:38
Premier League
Doi jucători de la Tottenham au fost testați pozitiv înaintea partidei cu Newcastle
16/10/2021 LA 10:02