Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Tottenham, pregătită să aștepte până să-i ofere un nou contract lui Kane. Vârful englez încă nu și-a decis viitorul

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 21/02/2022 la 16:36 GMT+2

Tottenham este dispusă să aștepte ca Harry Kane să se decidă în privința viitorului său, englezul având contract cu gruparea londoneză pentru încă două sezoane.

MANCHESTER, ENGLAND - FEBRUARY 19: Harry Kane of Tottenham Hotspur celebrates after scoring a goal to make it 2-3 during the Premier League match between Manchester City and Tottenham Hotspur at Etihad Stadium on February 19, 2022 in Manchester, United Ki

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Viviana Moraru
În ultimul timp, în presa din Anglia, s-a tot zvonit că Guardiola și-l dorește pe Kane din vară, după ce l-a avut ca țintă și în precedentele ferestre de transferuri. Vârful englez a avut o prestație foarte bună în ultima partidă de campionat disputată de Tottenham, chiar în fața lui Manchester City, în care londonezii s-au impus dramatic în minutele de prelungiri, cu scorul de 3-2. Kane a marcat o dublă, aducându-i victoria lui Spurs, care astfel a reaprins lupta la titlu în Premier League.
Publicațiile din Anglia susțin faptul că Spurs încă nu se grăbește să-i facă vreo ofertă lui Kane, având în vedere actualul contract pe care îl are englezul. Oficialii lui Tottenham sunt de părere că ''mingea este în terenul jucătorului'', iar el va fi cel care va face prima mișcare în ceea ce privește viitorul său.
Citește și:

Kane a fost aproape de un transfer la Man. City în vară

Kane s-a arătat dezamăgit după vara trecută, când a ratat transferul la Man. City, ''cetățenii'' cumpărându-l cu o sumă imensă pe Jack Grealish de la Aston Villa. Această nemulțumire s-a reflectat și-n performanțele din acest sezon ale lui Harry, deoarece a avut un start greu de campionat. Cu toate acestea, Kane este fericit sub comanda noului antrenor Antonio Conte, și vrea să observe progresele pe care echipa le va face alături de managerul italian, până să se decidă asupra unei eventuale plecări.
Tottenham este în luptă pentru terminarea sezonului pe un loc de Champions League. În prezent, formația londoneză se află pe locul 8, cu 39 de puncte, la 7 puncte distanță față de rivalii de la Manchester United, care ocupă poziția a patra. Spre deosebire de United, Spurs are 3 partide în minus, restanțe din perioada în care echipa era lovită de coronavirus.
Următoarea partidă de campionat a celor de la Tottenham este sâmbătă, în deplasare, împotriva celor de la Leeds.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo