de Andrei Nicolae
Salah este de departe omul de bază din naționala Egiptului, însă aripa dreaptă a lui Liverpool nu a reușit să facă diferența în momentele cheie din meciurile importante ale "faraonilor". Egipt a suferit în acest an două dezamăgiri, prima venind în februarie în finala Cupei Africii pe Națiuni, pierdută la penlaty-uri în fața Senegalului.
Premier League
Petr Cech și-a pierdut slujba la Chelsea, iar reacțiile au venit: "Mi-e frică de acești proprietari"
27/06/2022 LA 11:41
Al doilea moment dureros pentru Salah și naționala sa a venit o lună mai târziu, în barajul pentru Cupa Mondială, disputat în fața aceleiași echipe și încheiat cu același deznodământ. "Leii din Teranga" s-au impus la loviturile de departajare, unul dintre jucătorii care a ratat de la punctul cu var fiind chiar Salah.
Hassan Shehata, câștigător triplu al Cupei Africii pe Națiuni cu Egipt, între 2006 și 2010, a declarat pentru televiziunea egipteană Sada El-Balad că Salah își putea ajuta mai mult naționala:
"Salah este un jucător incredibil, a realizat atât de mult în afară și este unul dintre cele mai mari staruri ale lumi. Dar nu a făcut nimic pentru echipa națională a Egiptului, ar fi trebuit să facă mai mult."

Salah, cu gândul la retragerea de la echipa națională

Jucătorul de 30 de ani a oferit o declarație care a stârnit controverse după eșecul de la barajul pentru Campionatul Mondial, făcând referire la o eventuală retragere din naționala Egiptului:
"Sunt onorat că am jucat cu voi și sunt foarte mândru că joc cu voi, fie că voi mai fi cu voi sau nu în viitor", spunea starul de pe Anfield la finalul partidei încheiate după loviturile de departajare. Salah a jucat în 83 de partide pentru naționala Egiptului, în cadrul cărora a marcat de 45 de ori.
Premier League
Petr Cech pleacă și el de la Chelsea: "Am simțit că acesta este momentul potrivit să plec"
27/06/2022 LA 11:07
Premier League
Liverpool, 34 de milioane de lire sterline pentru un mijlocaș de la Porto! Cât cer portughezii
26/06/2022 LA 10:56