Înainte de a ajunge la Manchester United în 1986, Sir Alex Ferguson a avut rezultate deosebite la Aberdeen. Timp de 8 ani, între 1978 și 1986, managerul și-a condus echipa, printre altele, către trei titluri în Scoția și Cupa Cupelor în 1983.
Clubul scoțian și-a propus, astfel, să-i ridice o statuie legendarului manager.
Premier League
Thomas Frank, extrem de nemulțumit după înfrângerea cu United: "I-am distrus în prima repriză"
ACUM 4 ORE
Sir Alex, în vârstă de 79 de ani, plănuiește să fie prezent la dezvelire și a fost fotografiat cu macheta pentru statuie, care urmează să fie dezvelită la începutul anului 2022.

Sir Alex Ferguson a câștigat 10 trofee cu Aberdeen

Președintele lui Aberdeen, Dave Cormack, a declarat: "Atât clubul, cât și Sir Alex suntem absolut încântați de machetă și abia așteptăm să vedem următorii pași în acest proces de creație".
În total, Sir Alex a câștigat 10 trofee majore în opt ani pe Pittodrie, înainte de a continua cu succes cariera la Manchester United. "Sunt încântat și onorat de această recunoaștere din partea Aberdeen Football Club, unde am petrecut o perioadă fantastică și memorabilă din cariera mea managerială", a declarat Ferguson în urmă cu ceva timp.
"Sunt deosebit de mulțumit de imaginea pe care clubul a ales-o pentru statuie și de alegerea sculptorului, a cărui lucrare recentă este incredibil de realistă. Abia aștept să văd rezultatul final!", a mai spus managerul.
Cormack a adăugat: "Am început să explorăm ideea unei serii de statui, pentru a recunoaște acele legende care au avut un impact de durată asupra clubului, în urmă cu peste 18 luni, dar procesul a blocat din cauza pandemiei.
Subiectul a revenit pe agenda noastră și când a fost vorba de a decide personajul primei statui, a existat, desigur, o singură opțiune, Sir Alex Ferguson".
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
https://i.eurosport.com/2021/12/03/3264935.jpg
Premier League
5 variante pentru Ronaldo dacă decide să plece de la Manchester United! Unde ar putea ajunge
ACUM 9 ORE
Premier League
Newcastle, interesată de transferul unui jucător "problemă"! Cine e fotbalistul dorit de Eddie Howe
ACUM O ZI