Eurosport
United caută alternative pentru De Jong. Jucătorul de la PSG ochit de englezi
De
Publicat 10/07/2022 la 13:25 GMT+3
Manchester United nu a reușit să îl aducă pe Frenkie de Jong pe Old Trafford, după ce olandezul și-a exprimat clar dorința de a rămâne la Barcelona. Clubul din Premier League a început să caute alți mijlocași pe care să îi transfere, unul dintre ei fiind Leandro Paredes, argentinianul celor de la PSG, transmite L’Equipe.
Paris Saint-Germain midfielder Leandro Paredes in action against Girondins de Bordeaux in Ligue 1. Credit: Getty Images
Credit imagine: Getty Images
Englezii sunt nevoiți să își refacă tactica de transferuri, după ce De Jong le-a transmis că nu va veni pe Old Trafford. "Diavolii roșii" vor încerca în continuare să îl convingă pe batav, însă își îndreaptă privirile și asupra altor mijlocași pe care îi pot aduce în curtea lor. Leandro Paredes este considerat alternativa aleasă de United, în cazul în care De Jong își menține decizia, informează L’Equipe.
Potrivit publicației franceze, United a contactat echipa de pe Parc des Princes pentru a se interesa de serviciile sud-americanului, însă discuțiile au intrat deja în impas. Paris Saint-Germain cere 35 de milioane de euro pentru Paredes, sumă considerată prea mare de oficialii de pe Old Trafford.
Nemulțumirea conducerii lui United poate fi justificată, ținând cont că argentinianul a fost folosit în doar 22 de partide sezonul trecut, iar cifrele sale nu au fost deloc impresionante. Paredes a reușit să marcheze un gol și să ofere două pase decisive într-un an în care a fost măcinat de accidentări.
Paredes, pe picior de plecare de la PSG
Manchester United poate profita de situația în care se află argentinianul, care nu mai este dorit de gruparea din hexagon, potrivit presei locale. În cazul în care Paredes va fi pus pe lista de transferuri a lui PSG, clubului din Premier League îi va fi mai ușor să îl abordeze pe mijlocaș, care va fi nevoit să plece. Oficialii de pe Old Trafford ar putea evita astfel o situație similară cu cea a lui De Jong, care nu și-a dorit neapărat să o părăsească pe Barcelona.
Paredes a fost adus pe Parc des Princes de la Zenit Sankt Petersburg în urmă cu trei ani, pe o sumă de aproximativ 40 de milioane de euro. Jucătorul de 28 de ani trecut și pe la Roma a înregistrat 113 partide în tricoul parizienilor, în cadrul cărora a marcat trei goluri și a oferit nouă pase decisive.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo