Cristiano și-a exprimat dorința de a nu continua alături de clubul din Manchester și în sezonul viitor, deoarece vrea să joace în Champions League. Porguhezul a lipsit de la turneele de pregătire la care a participat United, în Thailanda și în Australia, iar lusitanul nu pare că se va întoarce nici pentru startul sezonului de Premier League.
Rafael Varane, coleg cu Ronaldo atât la Manchester, dar și în perioada celor doi de la Real Madrid, a vorbit despre situația atacantului de 37 de ani și vrea să îl aibă alături pe lusitan și în sezonul viitor.
"Evident că vrem să ne îmbunătățim. Cristiano este foarte competitiv, este o legendă. Evident că este foarte bine să jucăm alături de el și mereu ajută echipa. Este un jucător incredibil și cu toții vrem cei mai buni jucători în echipă.
Premier League
Brentford - Manchester United 4-0 | David De Gea a cerut să fie intervievat: "Eu am pierdut meciul"
ACUM 4 ORE
Vom încercă să ne îmbunătățim sezonul viitor. Îl apreciem ca jucător și ca om. Cred că această dezbatere a fost în afara vestiarului. Îi cunoaștem calitatea. Și stim că este foarte faimos, deci știm că mulți oameni vor vorbi despre performanța echipei și despre performanța sa", a declarat fundașul francez, citat de Daily Mail.
Citește și:

Varane a deschis subiectul "Maguire"

Jucătorul de 29 de ani a vorbit în cadrul interviului acordat și despre situația colegului său din apărare, Harry Maguire. Căpitanul "diavolilor" a fost protagonistul unor momente nefericite în amicalul disputat în fața lui Crystal Palace, când a fost huiduit de proprii fani la fiecare atingere de balon.
"Cred că este un jucător important pentru noi. El este căpitanul și are multe calități bune. Evident că îl sprijinim și este parte din echipă și este foarte important pentru noi."
Varane se află la al doilea sezon în tricoul lui United, după ce a fost transferat anul trecut de la Real Madrid pe o sumă de 40 de milioane de euro. Francezul a înregistrat 28 de partide oficiale în sezonul 2021/22, perioadă în care a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă.
Premier League
United, călcată în picioare de Brentford! Ten Hag, record negativ după 101 ani
ACUM 15 ORE
Premier League
Arsenal, meci magic cu Leicester, Jesus a fost de neoprit. City, succes facil cu Bournemouth
ACUM 18 ORE