Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

VIDEO | Fanii lui Tottenham, ironie supremă pentru Harry Kane! Tot stadionul a fredonat același vers

Irina Aldea

Publicat 15/08/2021 la 21:03 GMT+3

Tottenham a învins azi în primul meci al noului sezon de Premier League pe Manchester City, campioana Angliei. Son a fost eroul lui Spurs. Fanii i-au transmis un mesaj ironic lui Harry Kane.

Harry Kane

Credit imagine: Getty Images

Viitorul lui Harry Kane este în continuare incert la Tottenham, chiar dacă a revenit la antrenamente cu o întârziere de câteva zile. Nuno Espirito Santo a suprins azi și nu l-a inclus nici măcar în lotul lui Spurs pe căpitanul Angliei pentru primul meci al sezonului din Premier League.
În presa din Marea Britanie au apărut o mulțime de știri privind cărora Harry Kane își dorește cu orice preț să se transfere la campioana Angliei, Manchester City. "Cetățenii" își doresc același lucru și vor să facă din Kane cel mai scump transfer din istoria Premier League. Oficialii lui City au făcut o ultimă ofertă de 150 de milioane de euro.

Harry Kane, ironizat de un întreg stadion la Tottenham – Manchester City

Manchester City, campioana en-titre din Premier League, a fost învinsă în prima etapă, duminică, pe terenul echipei Tottenham, scor 1-0. Unicul gol al partidei a fost marcat de Son, în minutul 55. Fanilor lui Spurs nu le-a picat prea bine zvonul privind dorința arzătoare a lui Kane de a pleca de la Tottenham, motiv pentru care l-au ironizat pe atacantul englez.
picture

Premier League | Rezumatul meciului Tottenham – Manchester City 1-0. Son, eroul lui Spurs

Un întreg stadion a fredonat același vers odată ce victoria a fost adjudecată de Tottenham pe teren propriu cu Manchester City: "Privești asta, privești asta, privești asta, Harry Kane", s-a auzit de pe stadionul Tottenham Hotspur. În această vară, Manchester City a făcut o ofertă de 100 de milioane de euro pentru Harry Kane care a fost refuzată de Tottenham. Acum, "Cetățenii" au plusat cu încă 50 de milioane de euro și așteaptă răspunsul lui Spurs.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo