La finalul acestei săptămâni, pe Etihad Stadium, va avea loc derby-ul orașului Manchester dintre City și United. Echipa lui Pep Guardiola se află pe primul loc în Premier League, cu prima șansă la titlu, în timp ce echipa antrenată de interimarul Ralf Rangnick continuă să se confrunte cu probleme într-un sezon mult sub nivelul cu care erau obișnuiți fanii "diavolilor roșii".
Dacă Manchester City vine după o victorie la mijlocul săptămânii în Cupa Angliei pe terenul celor de la Peterborough, Manchester United a disputat ultima partidă weekend-ul trecut, atunci când a remizat pe teren propriu cu penultima echipă din Premier League, Watford, scor 0-0.
Phil Foden și Jadon Sancho sunt doi jucători din noua generație de talente ale Angliei, care astăzi evoluează pentru două dintre cele mai importante echipe din prima ligă engleză.
Premier League
Cum va arăta Manchester City în sezonul viitor și ce impact va avea transferul lui Haaland
ACUM 3 ORE

Phil Foden

Phil Foden, un produs 100% al academiei celor de la Manchester City, pare să aibă cel mai bun al sezon al carierei de până acum. În vârstă de doar 21 de ani, Foden este unul dintre cei mai apreciați tineri pe care îi are Anglia, el fiind deja unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei lui Pep Guardiola, dar și ai naționalei Angliei.
În ultimul meci de Premier League, el a marcat golul victoriei pe terenul lui Everton, un gol care poate fi extrem de important în economia luptei la titlu. La mijlocul acestei săptămâni, el a oferit cele două pase de gol ale victoriei lui City din Cupa Angliei, iar în 4 din ultimele 5 partide din toate competițiile, el și-a adus contribuția cu goluri sau pase de gol.
https://i.eurosport.com/2021/12/14/3271880.jpg
În acest sezon de Premier League, el a marcat deja 7 goluri și a oferit 3 pase de gol, la care se adaugă reușite sau pase de gol în Champions League, Cupa Ligii sau Cupa Angliei. El rămâne unul dintre cei mai importanți jucători ai lui Guardiola, care este încântat de nivelul la care acesta se antrenează și joacă. Încă din urmă cu trei ani, în 2019, Guardiola compara talentul lui Foden cu cel al lui Lionel Messi, iar în prezent, tehnicianul spaniol nu ratează ocazia de a îl lăuda pe mijlocașul englez.

Jadon Sancho

Jadon Sancho a ajuns vara trecută la Manchester United de la Borussia Dortmund, în schimbul a 85 de milioane de euro. Până să ajungă la Borussia Dortmund în 2017, Sancho a fost crescut chiar de către rivala din oraș a lui United, Manchester City.
Sosirea lui Jadon Sancho pe Old Trafford nu s-a ridicat, momentan, la nivelul așteptărilor. Prestațiile sale din tricoul Borussiei Dortmund din sezoanele anterioare nu se repetă la echipa antrenată de Ralf Rangnick, prestațiile sale fiind în acest moment în nota prestațiilor echipei din actuala stagiune.
https://i.eurosport.com/2021/11/30/3263403.jpg
În 22 de partide în Premier League, Jadon Sancho a marcat doar 2 goluri și a oferit doar 2 pase de gol, mult mai puțin în comparație cu cifrele pe care le înregistra în Germania. Schimbarea campionatului pare să nu fie de bun augur pentru jucătorul englez de 21 de ani, cel puțin pentru moment.
Chiar dacă rezultatele și jocul echipei nu îi fac pe fanii lui United să fie optimiști, prestațiile lui Sancho din luna februarie sunt un semn că acesta începe să își facă mai mult simțită prezența pe teren. Acesta a marcat în partidele cu Middlesbrough din Cupa Angliei și cu Southampton din Premier League și a oferit două pase de gol în partida cu Leeds. Dacă primele două partide nu au adus victoria pentru United, pasele de gol ale lui Sancho de pe Elland Road s-au dovedit a fi extrem de importante, într-o deplasare foarte dificilă ale echipei lui Rangnick.
La fel ca Foden, Sancho este una dintre marile speranțe ale fotbalului englez, iar suporterii lui United speră ca tânărul de 21 de ani să își găsească, într-un final, ritmul la noua sa echipă.
CINE ESTE MAI BUN?
Manchester City-Manchester United este duminică de la ora 18:30, în direct și în exclusivitate pe Eurosport 1 și Eurosport Player.
https://i.eurosport.com/2022/03/02/3330168.jpg
Premier League
Cristiano Ronaldo, în planurile lui Ten Hag! Ce așteptări are antrenorul de la starul lui United
IERI LA 12:42
Fotbal
LIVE BLOG Mercato 2022 | Primele mutări importante ale acestei veri! Bale a fost refuzat de Atletico
IERI LA 09:58