Eurosport
Antonio Conte, OUT de la Tottenham în următoarele zile! Anunțul făcut de Telegraph
De
Publicat 20/03/2023 la 23:08 GMT+2
Antonio Conte mai are contract cu Tottenham până la finalul acestui sezon, însă conducerea clubului ar fi luat decizia de a încheia mai devreme colaborarea. Jurnaliștii din Anglia au anunțat că cele două părți vor negocia rezilierea înțelegerii în următoarele zile.
Antonio Conte, allenatore del Tottenham
Credit imagine: Getty Images
Antonio Conte se va despărți în următoarele zile de Tottenham. Tehnicianul mai are contract cu londonezii până la finalul acestui sezon, dar viitorul său a fost clar după eliminarea din Champions League.
Italianul a anunțat atunci că se așteaptă să fie demis în orice moment, conștient fiind că nu va putea aduce un trofeu în vitrina clubului în acest sezon.
Conform jurnaliștilor de la The Telegraph, conducerea clubului ar fi luat decizia de a încheia colaborarea cu tehnicianul de 53 de ani cât mai curând.
Antonio Conte este plecat acum, pentru două zile, în Italia, dar la revenirea în Anglia este așteptat să discute cu șefii celor de la Spurs. Cele două părți vor negocia termenii rezilierii contractului.
Tottenham este, în acest moment, după 28 de etape, pe locul 4 în clasamentul din Premier League, cu 49 de puncte, cu 20 mai puține decât liderul Arsenal.
Citește și:
Cine i-ar putea lua locul lui Conte la Tottenham
Săptămâna trecută, jurnaliștii englezi au anunțat că șefii lui Tottenham au început să-i caute un înlocuitor lui Antonio Conte, al cărui viitor la echipă era incert. Potrivit celor de la The Sun, o posibilă variantă a celor de la Spurs pentru banca tehnică după demiterea lui Conte este Marco Silva, antrenorul lui Fulham.
Tehnicianul portughez a ajuns în vara anului 2021 la Fulham, imediat după ce echipa a retrogradat în Championship. El a semnat un contract valabil pe trei sezoane cu echipa de pe Craven Cottage și a reușit să o readucă în Premier League în sezonul imediat următor.
Din postura de echipă nou-promovată, Fulham a avut parte de o campanie excelentă în această stagiune, fiind pe locul 9 în Premier League, la 15 puncte distanță de locurile retrogradabile. Mai mult, echipa a fost aproape și de o calificare în semifinalele FA Cup, fiind învinsă cu emoții de Manchester United în sferturi, în weekend-ul trecut.
Un alt posibil înlocuitor al lui Conte la Tottenham este Mauricio Pochettino, care a mai antrenat echipa în perioada iulie 2014 - noiembrie 2019. Argentinianul este liber de contract de aproape un an, după ce s-a despărțit de PSG în iulie 2022.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo