După un sezon în care a pierdut la mustață, pe ultima sută de metri, locul 4 în detrimentul lui Spurs, Arsenal pare că nu mai e dispusă să rămână iar în afara unui loc de Champions League.
În consecință, oficialii de pe Emirates au făcut transferuri sonore, aducându-i lui Arteta doi jucători de la City - Gabriel Jesus și Zinchenko -, în schimbul cărora a plătit peste 60 de milioane de euro.
Iar rezultatele din amicale îi fac pe fanii londonezilor să viseze. După 4-0 cu Chelsea, acum o săptămână, Arsenal a făcut o nouă partidă mare, în finala Emirates Cup. "Tunarii" au zdrobit-o pe Sevilla, scor 6-0, după o partidă incredibilă, în care, la capătul a 19 minute, tabela arăta un neverosimil 4-0.
Premier League
Arteta nu face sărbătoare după ce Arenal a debutat cu victorie în Premier League! Ce l-a nemulțumit
06/08/2022 LA 06:17
Gabriel Jesus a reușit o triplă azi, ajungând la 8 goluri în amicale pentru "tunari". El a fost acompaniat excelent de Bukayo Saka, talentatul atacant de bandă reușind și el contra Sevillei o dublă. Saka mai marcas împotriva lui Chelsea și lui Everton, astfel că debutul de sezon îl găsește în cea mai bună formă din carieră.
Scorul final, 6-0, a fost stabilit de Nketiah, intrat în locul lui Saka, pe final. Tânărul atacant a fructificat o fază gândită de Odegaard, stabilind un scor de tenis.
De notat că Arteta a jucat azi într-un modul 3-4-1-2, cu Gabriel, White și Saliba în linia de trei din fața lui Ramsdale. Revenirea lui Saliba după împrumutul la Marseille pare un alt mare câștig pentru "tunari", tânărul fundaș arătând ca un apărător experimentat, care dă multă siguranță defensivei. Saka și Zinchenko au jucat în linia de mijloc, în flancuri, în timp ce Martinelli (două pase decisive cu Sevilla) l-a însoțit pe Jesus, în avanposturi, din postura de vârf retras.

Odegaard, noul căpitan al lui Arsenal

Mijlocaşul norvegian Martin Odegaard a fost desemnat căpitan al echipei de fotbal Arsenal Londra pentru sezonul 2022-2023, a anunţat sâmbătă clubul englez, chiar înainte de meciul cu Sevilla, în care nordicul a purtat banderola pe braț.
Odegaard (23 ani) a sosit la Arsenal de la Real Madrid, în ianuarie 2021, mai întâi sub formă de împrumut, fiind transferat definitiv la finalul sezonului trecut, în schimbul sumei de 35 de milioane de euro, după ce a reuşit să-l impresioneze pe antrenorul Mikel Arteta.
Arsenal nu mai avea un căpitan permanent după ce Arteta i-a retras banderola atacantului Pierre-Emerick Aubameyang în sezonul trecut, fotbalistul gabonez ajungând între timp la FC Barcelona.
Partenerul din atac al lui Aubameyang, Alexandre Lacazette, a preluat banderola în partea a doua a sezonului 2021-2022, dar francezul şi-a pierdut locul în primul unsprezece, înainte de a se întoarce la fostul său club, Olympique Lyon.
Martin Odegaard a mai purtat banderola pe braţ, dar la reprezentativa Norvegiei, începând din luna martie a anului trecut, când a fost desemnat căpitanul naţionalei ţării sale.
Arsenal va începe noua ediţie din Premier League pe 5 august, împotriva formaţiei Crystal Palace. Va fi o revanșă pentru "tunari", care în aprilie au pierdut cu 3-0 contra echipei lui Vieira. A fost începutul sfârșitului pentru trupa lui Arteta, care ulterior a cedat locul 4 în dauna lui Tottenham.
Premier League
Arsenal s-a impus cu 2-0 pe terenul lui Palace, în primul meci al sezonului din Premier League
05/08/2022 LA 20:54
Premier League
Premier League | Analiza noului sezon, cu transferuri de senzație și cu o luptă pasionantă la titlu
05/08/2022 LA 11:22