Eurosport
Brighton - Arsenal 2-4 | Arteta a terminat 2022 pe primul loc, cu 7 puncte avans față de campioana Manchester City
De
Publicat 01/01/2023 la 07:27 GMT+2
Arsenal a încheiat 2022 cu 7 puncte avans în fruntea Premier League după o victorie spectaculoasă cu 4-2 în fața lui Brighton. Bukayo Saka, Martin Odegaard și Martinelli au condus-o pe Arsenal spre ultimul succes din 2022. Revenirea lui Brighton a fost blocată într-un final foarte încins și Arsenal este liderul incontestabil al Premier League la debutul noului an.
Gabriel Martinelli of Arsenal celebrates after scoring the team's fourth goal during the Premier League match between Brighton & Hove Albion and Arsenal FC at American Express Community Stadium on December 31, 2022 in Brighton, England
Credit imagine: Getty Images
Arsenal a luat un avans de 7 puncte în Premier League în 2023, după o victorie frumoasă obținută cu 4-2 la Brighton.
Londonezii au deschis scorul după 66 de secunde, când șutul deviat al lui Gabriel Martinelli i-a venit perfect lui Bukayo Saka, care a finalizat fără emoții.
Acest avantaj a fost dublat, puțin din întâmplare când, după un corner respins de defensiva lui De Zerbi, șutul lui Martin Odegaard l-a invins cu ceva noroc pe Sanchez.
Liderul Premier League a debutat furtunos și în repriza a doua, când Martinelli l-a servit pe Eddie Nketiah, care nu a greșit din apropiere.
Brighton a redus din diferență după o finalizare inteligentă a lui Kaoru Mitoma, dar o pasă minunată de 40 de metri a lui Odegaard l-a ajutat pe Martinelli să restabilească avantajul de trei goluri.
Gazdele au continuat să se lupte totuși și au marcat din nou. Puștiul irlandez de 18 ani Evan Ferguson a marcat în premieră pentru Brighton. Emoțiile au crescut ăn final. Golul lui Mitoma din minutul 89 a fost anulat pentru un ofsaid milimetric, cu ajutorul VAR.
Remizele de ultima zi anului 2022 ale urmăritoarelor Manchester City și Newcastle i-au oferit lui Arsenal oportunitatea de a-și extinde avantajul în fruntea clasamentului din Anglia la 7 puncte.
Jucătorul meciului
Martin Odegaard a fost magistral pe AMEX din Brighton. E foarte probabil ca Haaland să câștuge toate premiile individuale ale acestui sezon din Premier League, dar colegul său de la naționala Norvegiei este într-o formă de vis. Odegaard este un căpitan modern, fără să țipe la colegii de echipă sau să conducă vestiarul cu o voce puternică, mijlocașul de creație se impune prin respect și multă muncă. Este un alt tip de curaj de care dă dovadă, să cauți mereu mingea, să nu te ferești niciodată de munca defensivă și să continui să joci cu fler și bucurie indiferent de situație. Acesta este Odegaard! În ceea ce privește pase de geniu pentru cel de-al patrulea gol de la Brighton, e clar că doar fanii Lui Arsenal suficient de bătrâni pentru a-l fi văzut pe Liam Brady înțeleg cum a fost lovită mingea aceea atât de rafinat cu piciorul stâng.
Citește și:
Unde se oprește Arsenal?
Mikel Arteta este arhitectul acestui sezon excelent făcut de Arsenal, care doboară adversar după adversar prin inteligență, valoare și dorință. Manchester City a coborât la 7 puncte de echipa londoneză, dar continuă s[ fie favorită la pariuri pentru un nou titlu. "Tunarii" dezvoltă un joc ofensiv și eficient cu Saka, Martinelli și mai ales Odegaard într-o perioadă de grație. Mijlocul coordonat de Xhaka și Partey a securizat acest parcurs minunat cu o singură înfrângere în primele 16 meciuri din acest sezon. Deși l-a pierdut pe atacantul brazilian Gabriel Jesus după accientarea la Cupa Mondială, principala problemă a lui Arteta rămâne defensiva, care nu oferă încă siguranța dorintă.
Rezultate zilei de 31 decembrie
Clasament Premier League
Meciurile din 1 ianuarie 2023
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo