Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Casemiro, prima reacție după plecarea lui Ronaldo de la United! "Sper să nu-i meargă bine când joacă împotriva noastră"

Bianca Dumitru

Publicat 27/11/2022 la 12:37 GMT+2

Cristiano Ronaldo a rămas liber de contract în această săptămână, după ce s-a despărțit de Manchester United. Casemiro, fostul coechipier al portughezului, a comentat plecarea lui CR7 de pe Old Trafford.

Casemiro, Cristiano Ronaldo (Manchester United)

Credit imagine: Getty Images

Cristiano Ronaldo s-a despărțit în această săptămână de Manchester United, de vină fiind interviul exploziv pe care vârful de 37 de ani i l-a dat lui Piers Morgan și care a apărut lunea trecută.
Aflat în Qatar, la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal din Qatar 2022, Casemiro a comentat plecarea portughezului de pe Old Trafford.
Brazilianul, care i-a fost coleg lui Cristiano și la Real Madrid, și la Manchester United, a spus că îi dorește tot binele din lume lui Ronaldo, menționând că speră ca acestuia să nu-i iasă nimic în duelurile în care vor fi adversari.
"Nu am făcut vreun schimb de mesaje, dar Cristiano are foarte multă experiență și știe ce este bine pentru cariera lui. Normal că suntem triști, în special la Manchester, pentru că vorbim despre unul dintre cei mai buni fotbaliști din istorie. Cristiano este adult și știe ce este mai bine pentru el.
În calitate de prieteni, îi urez tot binele din lume și în ceea ce privește fotbalul, sper ca totul să meargă bine pentru el, exceptând momentele în care joacă împotriva noastră", a declarat Casemiro, citat de Daily Mail.
Citește și:

RONALDO, DISPUS SĂ RENUNȚE LA O SUMĂ URIAȘĂ PENTRU A REVENI LA REAL MADRID

În ultimele zile, presa internațională a speculat intens posibila destinație a portughezului, vorbindu-se printre altele despre o posibilă revenire la Real Madrid, mai ales în contextul accidentării lui Karim Benzema.
Jurnaliștii publicației iberice As au anunțat că Ronaldo ar fi încântat să se întoarcă la echipa pentru care a scris istorie în perioada 2009-2018. Astfel, pentru ca transferul să aibă loc, Cristiano este dispus să facă un sacrificiu financiar important.
Conform sursei citate, lusitanul ar accepta să încaseze un salariu mult mai mic decât cel pe care îl avea la Manchester United, de circa 30 de milioane pe sezon. În plus, Ronaldo ar fi dispus și să semneze o înțelegere valabilă doar până la finalul acestui sezon.
Totuși, jurnaliștii spanioli au precizat că cei de la Real Madrid nu sunt interesați de transferul starului portughez în vârstă de 37 de ani.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo