Eurosport
Chelsea, cu Enzo Fernandez titular, doar egal cu Fulham! Kai Havertz a lovit bara în prima repriză
De
Publicat 03/02/2023 la 22:53 GMT+2
Chelsea și Fulham au remizat, scor 0-0, în prima partidă a etapei a 22-a din Premier League. Enzo Fernandez a debutat pentru londonezi și a făcut un meci foarte bun, ratând ocazia de a marca primul gol în tricoul albaștrilor, în cea de-a doua repriză.
Enzo Fernandez (Chelsea)
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Dani Morar
Chelsea și Fulham au terminat la egalitate, scor 0-0, în prima partidă din etapa a 22-a din Premier League. Enzo Fernandez a debutat sub comanda lui Graham Potter, după transferul său de la Benfica, și a rezistat pe teren pe toată durata partidei. Argentinianul a evoluat foarte bine, fiind extrem de implicat în joc, în timp ce Mudryk a fost schimbat la pauză.
Debutul partidei i-a găsit pe fanii lui Chelsea cu un banner uriaș, ca semn de recunoștință pentru toată munca depusă de Reece James pentru echipă. Gestul fanilor a fost salutat de către jucător, care a fost vizibil emoționat.
Chelsea a avut o ocazie imensă după doar câteva secunde de joc. Kai Havertz a primit o pasă peste apărarea adversă, iar neamțul a finalizat de la 11 metri, însă șutul său a lovit bara din stânga, astfel că scorul a rămas neschimbat.
Londonezii au dominat copios primele 10 minute ale partidei. Reece James a pus și el în pericol poarta adversă în urma unei acțiuni pe cont propriu, iar pasa lui Mudryk pentru Mount a fost puțin prea tare și a fost reținută de Leno.
Fulham a dat replica abia la jumătatea primei reprize. Andreas Pereira a fost găsit excelent de către o pasă bună a colegilor. Acesta a șutat puternic pe jos, la colțul lung, însă Kepa a intervenit în ultimul moment, fiind puțin surprins.
VEZI AICI CLASAMENTUL DIN PREMIER LEAGUE
S-a jucat pe contre până în finalul primei părți, atunci când Havertz a avut parte de o fază trasă la indigo cu cea din primul minut. Dintr-o poziție asemănătoare cu cea din startul partidei, atacantul a finalizat spre același colț, dar mingea a trecut puțin pe lângă.
Willian, fostul jucător al celor de la Chelsea, ajuns pe Stamford Bridge din postura de adversar, a fost unul dintre cei mai buni oameni ai primei reprize. Brazilianul a reușit 3 recuperări pentru Fulham, fiind jucător cel mai implicat în joc din acest punct de vedere. El a fost aplaudat de întreg stadionul în momentul în care a fost schimbat și a avut niște cifre extraordinare, având procentaj de 100% la acuratețea paselor și a șuturilor.
Chelsea e abia la jumătatea clasamentului în Premier League
Chelsea a început în forță și repriza a doua, iar Mykhailo Mudryk a fost înlocuit la pauză. Hakim Ziech a pus în pericol poarta adversă în două rânduri, iar Reece James a încercat o centrare de finețe, obținând doar un corner.
Până la această partidă, Graham Potter a făcut 64 de schimbări în formula de start a lui Chelsea, în doar 15 meciuri de Premier League. Este al doilea manager într-un clasament al antrenorilor cu cele mai multe schimbări realizate după doar 15 partide la cârma unei echipe din campionatul englez.
David Fofana și Enzo Fernandez au avut ocazia de a debloca tabela, însă ambii au ratat ocazii bune pentru Chelsea, care a sperat până pe final.
S-a încheiat 0-0, chiar dacă partida a fost una cu ocazii de poartă de ambele părți. Chelsea se află pe locul 9 în momentul de față, cu 30 de puncte după 21 de partide, în timp ce Fulham este pe locul 6, cu 32 de puncte, dar cu o partidă în plus.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo