Eurosport
Coutinho, aproape de a-și schimba din nou echipa! Aston Villa vrea să scape de el în iarnă
De
Publicat 27/12/2022 la 11:57 GMT+2
Philippe Coutinho a fost transferat de Aston Villa în vara acestui an, iar acum englezii vor să scape de el pentru că Unai Emery nu consideră că mai are nevoie de serviciile sale. Brazilianul va fi pus pe lista de transferuri în perioada de mercato de la începutul anului 2023.
Philippe Coutinho
Credit imagine: Getty Images
Philippe Coutinho a semnat în vara acestui an un contract valabil până în 2026 cu Aston Villa, care l-a transferat pentru 20 de milioane de euro de la Barcelona.
În prima parte a acestui an, sub comanda fostului său coechipier, Steven Gerrard, Coutinho și-a regăsit forma și a devenit rapid un jucător important al noii sale echipe.
După plecarea lui Gerrard de pe Villa Park, brazilianul și-a pierdut, însă, locul în formația lui Unai Emery, care ar vrea acum să scape de fotbalistul de 30 de ani.
Coutinho a fost accidentat la coapsă de la începutul lunii noiembrie, iar potrivit Mundo Deportivo, antrenorul spaniol a făcut schimbări în planurile de viitor ale echipei.
Emery nu consideră că ar mai avea nevoie de el în perioada următoare, astfel că brazilianul ar putea fi pus pe lista de transferuri în perioada de mercato de la începutul anului 2023.
Barcelona are de primit 50% din suma unui viitor transfer, dar pare greu de crezut că atacantul trecut pe la Inter, Liverpool și Bayern va mai fi transferat pe bani mulți.
În acest sezon, până la accidentare, Coutinho a adunat 13 apariții în tricoul lui Aston Villa, fără a reuși să înscrie sau să dea vreo pasă decisivă.
Citește și:
Coutinho a renunțat la o avere pentru Aston Villa
Philippe Coutinho a ajuns inițial la Aston Villa la începutul acestui an, când a fost împrumutat de Barcelona pentru a doua jumătate a sezonului 2021/22. Ulterior, în vară, englezii l-au transferat definitiv.
Pentru a rămâne în echipa antrenată pe atunci de Steven Gerrard, Coutinho a renunțat la o sumă uriașă de bani. Brazilianul a primit un salariu mai mic cu 345,000 de lire sterline pe săptămână în Anglia.
La Barcelona, acesta avea un salariu foarte mare, de 470,000 de lire sterline pe săptămână, iar jurnaliștii din Anglia au anunțat că salariul de la Aston Villa este de aproximativ 125,000 de lire sterline pe săptămână.
Motivul pentru care Coutinho a acceptat acest lucru este legat de faptul că și-a dorit foarte mult să rămână în fotbalul englez, acolo unde a avut parte de cele mai bune momente ale carierei, în perioada în care evolua la Liverpool.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo