Cum s-a transformat coșmarul steliștilor, Steve McClaren, din selecționer al Angliei în secund la Man. United

Steve McClaren este omul din umbră al succeselor din ultimul timp al celor de la Manchester United, deși cariera sa ca principal nu a fost una spectaculoasă, însă ca secund pare că face o treabă excelentă. Românii încă au coșmaruri în ceea ce-l privește pe antrenorul englez.

Steve McClaren și Erik ten Hag la Manchester United

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Tibi Munteanu
Steve McClaren pare a fi partenerul perfect pentru Erik ten Hag, iar decizia olandezului de a-l aduce alături de el la United în vara anului 2022 pare să fi fost una extrem de inspirată, cu toate că la momentul respectiv au existat multe voci care au contestat decizia, mai ales din cauza istoricului antrenorului de 61 de ani, care antrenase doar 4 echipe din Anglia în ultimii 15 ani și acelea toate în liga secundă.

De la selecționerul Angliei la secundul lui ten Hag la United

La al 2-lea mandat ca antrenor secund la Manchester United, după ce în primul l-a ajutat pe marele Sir Alex Ferguson între februarie 1999 și iunie 2001, Steve McClaren pare să fie omul potrivit și în momentul de față pentru "diavolii roșii", pentru că echipa pare întradevăr că este pe un trend ascendent de când s-a schimbat banca tehnică în vara anului precedent.
Pe vremea când a fost asistentul lui Ferguson, Manchester United a câștigat 3 titluri de campioană, o Cupă a Angliei și mult râvnitul trofeu al Ligii Campionilor din 1999, completând o triplă perfectă în acel an.
A câștigat, deci, campionatul în fiecare an în care a fost alături de United, iar acum pare că are un rol extrem de important în revitalizarea clubului, iar lucrurile funcționează. "Diavolii roșii" n-au mai pierdut un meci oficial de pe 6 noiembrie, când Aston Villa câștiga cu 3-1, iar de atunci a mai jucat de 8 ori, toate duelurile fiind victorii, 4 în campionat, 3 în Cupa Ligii și una în FA Cup.
Totuși, numele său se leagă de istoria Angliei și printr-un alt aspect important, faptul că a ocupat funcția de selecționer într-o perioadă întinsă pe un an și aproape 5 luni, pe parcursul a 18 partide, reușind 9 victorii, 4 remize și 5 înfrângeri.
A fost ulterior demis de la cârma naționalei "celor 3 lei", iar în următorii 15 ani a condus ca principal doar 6 cluburi, dintre care 4 în Championship, liga secundă englezească. A antrenat Twente, Wolfsburg, Nottingham Forest, Derby County, Newcastle și QPR.
Totuși, faptul că a fost adus ca secund la United nu s-a legat strict pe istoricul său pozitiv legat de acest club, ci mai degrabă de faptul că pe vremea când a antrenat în Olanda, pe Twente, l-a avut ca secund pe actualul principal de la Manchester, Erik ten Hag, iar olandezul a ținut să-i întoarcă favorul, știind că împreună au făcut o treabă foarte bună. Cei doi au obținut locul 2 în Eredivisie și au dus echipa în Champions League la acea vreme.
Ideologia lui Steve McClaren este una pe placul actualului manager de la United, pentru că are o reputație în ceea ce privește disciplina și strictețea, valori pe care oricum ten Hag dorește să le impună la formația din Premier League. Un caz recent este excluderea lui Marcus Rashford de la echipă, cu toate că era pe val din punct de vedere al formei sportive, pentru că a întârziat la o întâlnire, astfel că cei doi antrenori încearcă să impună respect și să facă o treabă bună la Manchester United.
Citește și:

Steve McClaren, coșmarul steliștilor în 2006

Numele lui Steve McClaren nu este unul care să stârnească amintiri plăcute românilor, ci din contră, dacă e să ne gândim la susținătorii Stelei din 2006. După un parcurs european fantastic, Steaua București trecea de Rapid în acea celebră confruntare tur-retur din sferturile Cupei UEFA, însă în drumul spre actul final le-a stat în cale chiar echipa care la acel moment era antrenată de englezul de 61 de ani (45 la acel moment).
Coșmarul Middlesbrough va rămâne etern în mingea fanilor echipei și nu numai, pentru că deși roș-albaștrii au învins în tur cu 1-0 și au avut 2-0 la pauză în manșa secundă, chiar pe terenul advers, dar englezii au marcat 4 goluri în partea secundă, tranșând astfel soarta calificării.
Echipa lui Steve McClaren a trecut atunci mai departe, însă nu a reușit să se impună și în marea finală a Cupei UEFA, unde a pierdut în fața celor de la Sevilla cu un neverosimil 4-0, fiind primul trofeu al spaniolilor în această competiție.
Culmea, la finalul acelui sezon, managerul englez a părăsit echipa și a preluat funcția de selecționer a Angliei și, de asemenea, Steve McClaren s-a mai întâlnit cu Steaua și în anii următori, în ediția 2009/10 a UEFA Europa League (prima ediție cu acest nume), când antrena Twente și a remizat în ambele dueluri cu românii, 0-0 în Olanda și 1-1 la București. Ulterior, tot pe banca lui Twente a dat iar piept cu roș-albaștrii, în primăvara Europa league a sezonului 2011/12, când olandezii au învins cu un dublu 1-0 și au mers mai departe.
Australian Open se vede în perioada 16 - 29 ianuarie 2023 în direct pe canalele Eurosport, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS). În plus, în aplicația Eurosport aveți acces la cele mai noi articole, știri și analize ale celor mai importante evenimente.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo