David De Gea este ademenit de Cristiano Ronaldo cu un salariu de vis pentru a semna cu Al Nassr

David De Gea a devenit o țintă importantă pentru Al Nassr, iar fostul coechipier Cristiano Ronaldo este omul de legătură pentru un nou transfer stelar în Arabia Saudită. Salariul pregătit de Al Nassr este de nerefuzat! Man United lucrează deja pe piața transferurilor pentru a-l înlocui pe De Gea.

Cristiano Ronaldo and David de Gea (Manchester United)

Credit imagine: Getty Images

David De Gea așteaptă de peste un an o ofertă concretă care să-l mulțumescă de la Manchester United. Portarul spaniol este singurul supraviețuitor din actualul lot al titlului câștigat în 2013 cu Sir Alex Ferguson pe bancă. Echipa de pe Old Trafford ar vrea să-l păstreze pe spaniol, dar pretențiile salariale sunt exagerate. De Gea a câștigat în ultimii 4 ani aproape 100 de milioane de euro, doar din salariu, la Manchester United. Spaniolul de 32 de ani a cerut același salariu pentru o prelungire a contractului pe încă două sezoane, dar răspunsul dat de ten Hag a fost clar. Injumătățirea salariului și un contract pe doar un singur an. Negocierile din ultimele luni au fost intense, iar evoluțiile lui De Gea nu l-au ajutat să obțină tot ce își dorea. ten Hag a făcut o ultimă propunere în luna mai, iar negocierile sunt de atunci blocate.

De Gea, cerut de Ronaldo la Al Nassr

Cristiano Ronaldo nu a vut mulți prieteni la Manchester united, iar plecarea intempestivă din iarana trecută a provocat multe reacții. Portughezul a păstrat însă legătură cu câțiva din colegii săi, iar acum vrea să-l convigă pe De Gea de oportunitatea unui transfer la Al Nassr. Clubul finanțat de către statul saudit este gata să-i facă toate poftele lui De Gea. Spaniolul care a cucerit 7 trofee cu Manchester United are pregătit un salariu pe care nu l-ar mai putea obține în Europa. Al Nassr pune pe masă 45 de milioane de euro pentru 3 ani de contract și multe alte beneficii, scrie cotidianul englez The Sun.
picture

David De Gea poate semna un nou contract uriaș

Credit imagine: Getty Images

Al Nassr l-a adus deja pe Brozovic de la finalista Champions League Inter și i-a făcut o primă ofertă lui Ziyech, dar mijlocașul marocan de la Chelsea a respins deocamadată propunerea venită din Arabia Saudită.
Citește și:

Manchester United caută deja portar

De Gea pare să fie istorie la Manchester United, iar ten Hag are mai multe opțiuni de înlocuire a portarului care a fost timp 12 ani numărul 1 pe Old Trafford. Andre Onana de la Inter este cel mai vehiculat nume pentru un transfer direct în poarta lui Manchester United. Italienii vor 65 de milioane! Camerunezul este însă prea scump pentru echipa de pe Old Trafford, luând în considerare și regulile de Fair Play Finaciar. De aceea, ten Hag are doi portari low cost pe listă. Kevin Trapp de la Eintracht și Justin Bijlow de la Feyenoord pot veni pe Old Trafford în această vară. Unul dintre ei ar putea fi rezerva lui Dean Henderson, care s-a întors după împrumutul la Nottingham Forest.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo