Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Debut amânat pentru Richarlison la Tottenham! Federația Engleză l-a suspendat pe brazilian

Eurosport
DeEurosport

Publicat 05/07/2022 la 20:08 GMT+3

Richarlison, noul jucător al lui Tottenham, nu va putea juca în etapa de deschidere a noului sezon de Premier League, fiind disponibil de-abia din a doua etapă, când Spurs se va deplasa pe Stamford Bridge, pentru întâlnirea cu Chelsea. Brazilianul a primit o suspendare de un meci pentru că a aruncat o torță în tribune într-unul dintre ultimele meciuri pentru Everton, chiar împotriva lui Chelsea.

Richarlison

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Adrian Cristea
Antonio Conte nu se va putea folosi de cel mai nou jucător al său, Richarlison, în etapa de debut a sezonului, împotriva celor de la Southampton. Incidentele din meciul cu Chelsea, în care a marcat golul victoriei, contribuind în mare măsură la salvarea de la retrogradare a caramelelor, i-au adus brazilianului, deja fostul jucător al lui Everton, o suspendare de o etapă.
Imediat după marcarea golului, Richarlison a ridicat o fumigenă aruncată pe teren de fanii de pe Goodison și a decis să o arunce înapoi în tribune. Momentul cu o mare încărcătură emoțională (ținând cont de lupta în care clubul a fost angrenat pe final de campionat) a dat foarte bine pe social media.
Cei din birourile Comisiei de Disciplină a FA, însă, nu au fost la fel de impresionați și, ținând cont de faptul că materialele pirotehnice sunt interzise pe stadioanele din Anglia, aceștia i-au acordat brazilianului o amendă de 25.000 de lire și această suspendare de o etapă.
Jucătorul de 25 de ani a admis, în timpul unei audieri ulterioare, că gestul din minutul 46 al respectivului meci a fost unul nepotrivit.
Decizia FA, deși corectă conform regulamentului, ridică și semne de întrebare între fanii adversarilor lui Everton din lupta pentru evitarea retrogradării. Aceștia consideră că suspendarea trebuia aplicată mult mai repede, în finalul sezonului, când "bătălia" pentru rămânerea în prima ligă era încă în toi și nu acum, când practic devine irelevantă.
Citește și:

Tottenham se întărește pentru lupta la titlu

După transferul lui Ivan Perisic, Spurs a bătut palma cu Everton pentru transferul definitiv al lui Richarlison. Într-o afacere de 58 de milioane de euro, brazilianul trecut și pe la Watford li se alătură lui Kane și Son în încercarea lui Conte de a câștiga trofee la Tottenham.
Este al doilea cel mai scump transfer din istoria londonezilor, aceștia plătind 60 de milioane de euro pentru Tanguy Ndombélé de la Olympique Lyon, în 2019.
Rămâne de văzut dacă impactul brazilianului, cu 36 de selecții pentru Selecao, va fi mai mare decât al mijlocașului francez.
Conte nu a greșit până acum cu oamenii aduși la Spurs, reușind să prindă un loc de Champions League după un final de sezon spectaculos. Se anunță vremuri interesante în nordul Londrei.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo