Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Deși conduc PSG și au depus ofertă pentru Man. United, qatarezii vor să mai preia un club important

Eurosport
DeEurosport

Publicat 19/02/2023 la 17:38 GMT+2

Qatarul e pregătit să investească masiv în fotbal și pare că își dorește să dețină cluburi puternice din Europa, după ce conduc PSG de 12 ani. Emirul Jassim Bin Hamad Al Thani a înaintat o ofertă de achiziție pentru Manchester United, însă nu se oprește aici, pentru că e interesat și de un alt club puternic.

Jassim Bin Hamad Al Thani

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Tibi Munteanu
Qatarul pare să se implice tot mai mult în fotbalul mondial, pentru că după preluarea celor de la Paris Saint-Germain în urmă cu aproximativ 12 ani, mediul de afaceri qatarez este aproape de a pune mâna pe un alt club puternic, ba chiar mai puternic decât PSG. Pentru preluarea lui Manchester United s-a depus o ofertă concretă în urmă cu câteva zile, anunțul oficial fiind făcut chiar de oficialitățile qatareze printr-un comunicat de presă.
Chiar și așa, dacă ar pune mâna pe Manchester United, qatarezii nu s-ar opri aici se pare că, pentru că există zvonuri care îi dau direct interesați și de un alt club din Premier League.

Qatarezii ar putea pune mâna pe un nou club din Premier League

Qatarul vrea să dețină mai multe cluburi de fotbal importante din Europa, chiar dacă UEFA interzice ca un singur patronaj să conducă două echipe care se pot înfrunta între ele, însă emirul Jassim Bin Hamad Al Thani ar putea "dribla" această regulă.
Cum PSG este deținut de QSI (Qatar Sports Investments), organizație prezidată de Nasser Al-Khelaifi, oferta depusă pentru preluarea lui Manchester United este din partea unui grup de investitori separat, care nu ar avea nicio legătură cu QSI, cu toate că Emirul Qatarului are, de obicei, ultima decizie când vine vorba de investițiile care se fac din zona respectivă.
Totuși, interes există și pentru un alt club din Premier League și anume pentru Tottenham Hotspurs, club patronat în momentul de față de Joe Lewis. Oportunitatea de afaceri este una imensă și în cazul londonezilor, pentru că oricum echipa are parte de un stadion nou, la cele mai înalte standarde, dar și un lot competitiv, însă care s-ar putea bucura de ceva investiții pentru a spera la câștigarea de trofee.
Strategia preluării lui Tottenham ar putea fi exact aceeași ca în cazul lui United, un grup separat de investitori privați, care să nu aibă, teoretic, nicio legătură între ei, iar dacă planul va funcționa, atunci Qatarul ar putea deține, pe lângă PSG, două cluburi importante din cel mai puternic campionat de fotbal din lume, Premier League.
Citește și:

Și alți investitori se interesează de Tottenham

De curând, de clubul londonez se interesează și alți posibili investitori, printre care și miliardarul iraniano-american Jahm Najafi, preşedintele grupului MSP Sports Capital. Acesta urmează să înainteze o ofertă de 3,75 milioane de dolari pentru preluarea clubului englez de fotbal Tottenham Hotspur, anunţă agenţia Reuters, care citează o sursă bine informată. Clubul a refuzat să comenteze această informaţie atunci când a fost contactat de Reuters în privința unui punct de vedere.
Anterior, Financial Times a raportat că MSP Sports Capital lucrează cu un consorţiu de investitori pentru a structura oferta şi mai sunt câteva săptămâni până la abordarea oficială a patronului clubului londonez, Joe Lewis, şi a preşedintelui acestuia, Daniel Levy.
Conform publicaţiei britanice, Najafi şi MSP evaluează clubul Tottenham la 3 miliarde de dolari, la care se adaugă aproximativ 750 de milioane de dolari reprezentând datoriile clubului.
Grupul MSP şi partenerii săi vor plăti 70% din preţul de cumpărare, în timp ce susţinătorii din Golf, în principal din Abu Dhabi, vor contribui cu restul de 30%.
Jahm Najafi este, de asemenea, acţionar minoritar al echipei Phoenix Suns, din campionatul profesionist nord-american de baschet (NBA).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo