Drăgușin a dat nas în nas cu Timo Werner, la Tottenham! Sfatul neamțului, în fața camerelor TV

Radu Drăgușin și Timo Werner, cele două noi achiziții ale lui Tottenham, s-au întâlnit azi în centrul medical al lui Spurs, unde cei din stafful londonezilor au efectuat mai multe teste și s-au asigurat că aceștia pot fi apți pentru duelul cu Manchester United, de duminică.

Drăgușin și Werner

Credit imagine: Eurosport

La mijloc de noiembrie - început de decembrie a avut loc un recul în jocul lui Spurs, în acea perioadă echipa suferind 3 eşecuri în campionat, două dintre ele pe teren propriu. Acest lucru s-a datorat şi accidentărilor, stafful tehnic neavând la dispoziţie jucători de valoare pe bancă, astfel încât absenţele să nu fie simţite. Daniel Levy a înţeles foarte bine acest lucru, iar în actuala fereastră de mercato a reuşit două achiziţii extrem de importante. Timo Werner a fost împrumutat de la Leipzig şi va fi o soluţie pentru finalurile de joc, când Son e obosit, sau poate fi folosit chiar şi ca "9" fals, în locul lui Richarlison. Drăguşin la rândul lui e un mare câştig pentru o defensivă care a trebuit să se bazeze pe Emerson Royal şi Ben Davies în perioada în care Romero şi Van de Ven au fost indisponibili.
Cei doi pot debuta la noua echipă încă de duminică, atunci când formația lui Ange Postecoglou se deplasează pe Old Trafford, pentru duelul cu United (18:30). Ca atare, amândoi s-au prezentat azi la centrul medical al formației din capitala Angliei, unde au efectuat noi teste și au intrat pe mâna preparatorilor fizici, astfel încât să existe garanții pentru folosirea lor în cel mai scurt timp. Sosit la Spurs cu o zi mai devreme, neamțul avea deja experiența celor întâmplate joi în cadrul verificărilor făcute de către club și l-a sfătuit pe Drăgușin să fie în special atent la banda de alergat, care solicită mușchii în mod deosebit.
Dialogul dintre cei doi, redat pe pagina de Twitter al lui Tottenham:
Werner: Salut! Îmi pare bine să te cunosc.
Drăgușin: Îmi pare bine de cunoștință, sunt Radu.
Werner către maseurul lui Tottenham: E mai bun decât mine? E mai flexibil?
Werner către Drăgușin: La fel eram și eu întins ca tine ieri.
Drăgușin: Da, ai trecut și tu prin asta?
Werner: Ai grijă cu banda de alergat...spun că e ușor, dar nu e deloc.
Drăgușin: Ok, ok.E înclinată, nu?

După Drăgușin și Werner, Tottenham forțează transferul lui Gallagher

Tottenham nu se opreşte aici, oficialii clubului încercând cel mai scump transfer al iernii: aducerea lui Connor Gallagher, de la Chelsea. Acesta a fost dorit şi în vară de oficialii lui Spurs, dar mutarea nu s-a concretizat.
Acum, formaţia lui Drăguşin e gata să pună pe "masă" o sumă de până la 50 de milioane de lire (58 de milioane de euro) pentru mijlocaşul central de 23 de ani. Chelsea are probleme cu fair-playul financiar, după investiţiile de peste 600 de milioane de euro din ultimii doi ani, iar mijlocaşul nu e pe placul lui Pochettino, chiar dacă, din cauza absenţelor, l-a utilizat destul de mult în acest sezon.
Gallagher mai are contract cu Chelsea doar până în 2025 şi a devenit un fotbalist extrem de curtat, după prestaţiile excelente în tricoul lui Palace, unde a fost împrumutat de "albaştri" (8 goluri şi 3 assisturi în 34 de partide). În acest context, mijlocaşul probabil că nu va semna prelungirea, fiind mai interesat de o nouă provocare, un argument în plus pentru ca formaţia de pe Stamford Bridge să îl vândă acum la Tottenham şi să nu rişte plecarea lui gratis, peste un an.
În măsura în care se va realiza această mutare pe suma menţionată de englezi, Gallagher ar deveni al doilea cel mai scump jucător din istoria lui Tottenham, la egalitate cu Richarlison (care a costat tot 58 de milioane de euro). Doar Ndombele, adus de la Lyon în 2019, a fost mai scump decât cei doi - 62 de milioane de euro.
În condiţiile în care mijlocaşul lui Chelsea va ajunge sub comanda lui Postecoglou, Spurs va beneficia de doi mijlocaşi excepţionali, Gallagher şi Maddison putând veni cu multe baloane utile pentru ofensivă, dar fiind capabili şi să finalizeze.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo