Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Echipele din Premier League domină topul celor mai bogate cluburi din lume! Cum arată ierarhia Deloitte

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 19/01/2023 la 13:39 GMT+2

Manchester City a dominat pentru al doilea an consecutiv topul mondial al cluburilor cu cele mari venituri din fotbal, conform analizei Deloitte Football Money League pentru sezonul 2021/22, în care fanii au revenit pe stadioane după relaxarea măsurilor anti-Covid.

Manchester City - Real Madrid

Credit imagine: Getty Images

Manchester City a înregistrat venituri totale de 731 de milioane de euro, depășind Real Madrid (714 milioane de euro) și FC Liverpool (702 milioane de euro). Top cinci al cluburilor cu cea mai mare cifră de afaceri a fost completat de Manchester United (689 de milioane) și Paris Saint-Germain (654 de milioane).
Între primele cele mai bogate zece cluburi se află și Bayern Munchen (653,6 milioane de euro), FC Barcelona (638,2), Chelsea (568,3), Tottenham (523) și Arsenal (433,5). Juventus Torino, cel mai bogat club italian, ocupă locul 11, cu o cifră de afaceri de 400,6 milioane de euro.
Veniturile toate ale primelor 20 de cluburi s-au ridicat la 9,2 miliarde de euro, în creștere cu 13% comparativ cu sezonul 2020/21.
City a înregistrat un record de venituri comerciale în Premier League cu 373 de milioane de euro în sezonul 2021/22, având o creștere de 65 de milioane de euro față de sezonul precedent.
Citește și:
FC Liverpool, care a urcat patru locuri în acest clasament al celor mai bogate cluburi, de pe șapte pe trei față de sezonul anterior, a înregistrat și cele mai mari venituri în zilele de meci, depășind în premieră suma de 100 de milioane de euro.
Pentru prima dată, Deloitte Football Money League a raportat veniturile generate de echipele feminine, primul loc fiind ocupat de FC Barcelona (7,7 milioane de euro), în sezonul 2021/22. Clubul catalan a câștigat finala Ligii Campionilor în 2021 și a fost finalist în 2022.
Top 5 la fotbal feminin este completat de Manchester United (6 milioane de euro), Manchester City (5,1), PSG (3,6), Arsenal (2,2) și Tottenham (2,1).
Sursa: AGERPRES
picture

Spectacolul de la Australian Open se vede în direct pe Eurosport în perioada 16-29 ianuarie

Australian Open se vede în perioada 16 - 29 ianuarie 2023 în direct pe canalele Eurosport, dar și pe aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play. În plus, în aplicația Eurosport aveți acces la cele mai noi articole, știri și analize ale celor mai importante evenimente.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo