Erik ten Hag se gândește să facă o schimbare în primul 11! Ce ia în calcul antrenorul lui Manchester United

Antrenorul lui Manchester United, Erik ten Hag, pregătește tactica pentru partida "diavolilor roșii" împotriva lui Liverpool, vicecampioana Angliei. Tehnicianul se gândește să nu-l folosească pe Harry Maguire, care a jucat în ambele meciuri ale lui United din acest sezon.

Cristiano Ronaldo, Marcus Rashford și Harry Maguire

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Alex Ioniță
Erik ten Hag se gândește să nu îl folosească pe căpitanul lui Manchester United, Harry Maguire, pentru partida cu Liverpool, din a treia etapă a noului sezon de Premier League.
Internaționalul englez a fost titular în primele două meciuri din campionat, în care "diavolii roșii" au fost învinși, scor 1-2 cu Brighton și 0-4 cu Brentford, ajungând să ocupe ultima poziție în clasament.
Maguire a fost folosit, în ambele partide, alături de noul jucător al englezilor, Lisandro Martinez. Totul se poate schimba, însă, la meciul de luni seară, atunci când Erik ten Hag îl poate lăsa pe căpitanul lui United pe banca de rezerve.
Conform Manchester Evening News, jucătorii lui Manchester United sunt de părere că tactica lui Ten Hag, pentru duelul cu Liverpool, nu este una bună. Cel mai probabil, însă, fotbaliștii vor asculta de antrenor, în caz contrar putând asista la o ruptură între tehnician și vestiar.
În sezonul trecut, "diavolii roșii" au pierdut ambele partide cu Liverpool, 0-5 pe Old Trafford și 0-4 pe Anfield.
Citește și:

Cine l-ar putea înlocui pe Harry Maguire în primul 11 la Manchester United

Antrenorul lui United are mai multe variante pentru poziția de fundaș central, având în lot jucători de calitate în compartimentul defensiv.
Principala opțiune a lui Erik ten Hag ar fi folosirea lui Raphael Varane și a lui Lisandro Martinez. Varane așteaptă să joace mai multe minute pentru Manchester United, iar Martinez a fost lăudat de tehnician, în pre-sezon, când a spus că fundașul argentinian va fi titular incontestabil.
O altă opțiune a olandezului este titularizarea lui Eric Bailly lângă Lisandro Martinez. Totuși, titularizarea lui Bailly ar fi o surpriză, considerând faptul că United dorește să îl vândă în această vară.
O ultimă variantă ar fi utilizarea lui Raphael Varane lângă Eric Bailly. Această variantă ar fi una surprinzătoare, dar un nou parteneriat defensiv este posibil. Ivorianul Eric Bailly ar primi, astfel, o ultimă șansă la Manchester United. În caz contrar, acesta va fi, cel mai probabil, vândut în această perioadă de mercato.
Partida dintre Manchester United și Liverpool, contând pentru etapa a 3-a din Premier League, va avea loc luni seară, la ora 22:00.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo