Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Eurosport.co.uk: Erling Haaland nu prinde top 5 la Balonul de Aur 2022. Poziţia incredibilă ocupată

Cristian Mihală

Actualizat 07/10/2022 la 11:30 GMT+3

Erling Haaland nu va fi în top 5 la Gala Balonului de Aur, programată pentru 17 octombrie. Nici colegul Kevin de Bruyne nu va prinde un loc printre primii, la ceremonia care îi va aduce lui Karim Benzema primul Balon de Aur din carieră.

Erling Haaland și Kevin de Bruyne

Credit imagine: Eurosport

În ultimele două luni, colegii de la eurosport.co.uk au făcut în fiecare săptămână predicţii privind locurile ocupate de cei 30 de jucători nominalizaţi la Balonul de Aur.
Dacă săptămâna trecută am aflat locurile 11-15 (Casemiro, Son, Ronaldo, Van Dijk şi Mahrez), sursa citată ne prezintă acum ocupanţii poziţiilor 6-10. Printre aceştia se regăsesc Kevin De Bruyne şi Erling Haaland, cei doi super-jucători de la City.
Surprinde enorm că norvegianul din atacul "cetăţenilor" nu prinde un loc între primii 5, în contextul în care în acest sezon are 19 goluri marcate în 12 meciuri, în campionat și Liga Campionilor. Fanii adversarelor campioanei Angliei sunt atât de speriaţi de "robotul" norvegian încât chiar au făcut o petiţie, care a strâns 2 milioane de semnături, prin care se cere interzicerea atacantului în Premier League. Totuşi, faptul că jumătate de sezon a evoluat la Dortmund - formaţie care nu a obţinut vreun trofeu stagiunea trecută - a fost decisiv în clasarea lui Haaland abia pe locul 9.
În afara top 5 se află şi De Bruyne (campion al Angliei și semifinalist în Ligă). Belgianul ar fi meritat un loc printre cei mai buni, dar primele poziţii sunt monopolizate aproape în întregime de fotbaliştii de la Real şi Liverpool, finalistele UCL 2022.
Clasamentul pentru Balonul de Aur (poziţiile 10-6)
10. Thibaut Courtois (Real Madrid)
9. Erling Haaland (Dortmund/City)
8. Luka Modric (Real Madrid)
7. Robert Lewandowski (Bayern/Barcelona)
6. Kevin De Bruyne (City)
Ca atare, cei 5 mari finalişti - a căror ordine va fi dată de eurosport.co.uk săptămâna viitoare - sunt: Karim Benzema, Kylian Mbappe, Mo Salah, Junior Vinicius şi Sadio Mane.

Benzema, 99,9% câștigător al Balonului de Aur

Karim Benzema a câștigat Liga Campionilor și campionatul în Spania și, cum Campionatul Mondial nu va avea niciun impact asupra desemnării învingătorului, gala fiind programată pe 17 octombrie, cu o lună înainte de startul competiției din Qatar, francezul nu poate rata mult râvnitul trofeu.
Lucru absolut normal, în contextul în care vârful lui Real Madrid a fost principala locomotivă a echipei într-un sezon istoric. În prezent accidentat, Benzema a marcat 27 de goluri și a dat 12 pase decisive, în cele 32 de partide de campionat jucate sezonul trecut. Influența sa în Champions League a fost și mai mare, acolo marcând de 15 ori în 12 dispute.
Actuala stagiune a început-o la fel de bine, cu 3 goluri în primele 4 meciuri de campionat (înainte de accidentare) și cu o reușită în Supercupa Europei. Evident, atacantul din Hexagon nu are rival în lupta pentru Balonul de Aur, bookmakerii oferind o cotă de 1,05 pentru succesul său, pe 17 octombrie.
Ultimii 10 câștigători ai Balonului de Aur
2021 - Lionel Messi
2020 - nu s-a decernat din cauza COVID-19 (Lewandowski nu avea cum să îl rateze, dacă s-ar fi acordat)
2019 - Lionel Messi
2018 - Luka Modric
2017 - Cristiano Ronaldo
2016 - Cristiano Ronaldo
2015 - Lionel Messi
2014 - Cristiano Ronaldo
2013 - Cristiano Ronaldo
2012 - Lionel Messi
2011 - Lionel Messi
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo