Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Fanii lui West Ham pregătesc revanșa cu Jesse Lingard! Cum vor "ciocănarii" să-l ironizeze

Irina Aldea

Publicat 23/07/2022 la 10:04 GMT+3

Fanii lui West Ham United au fost dezamăgiți după ce au văzut că fosta țintă a clubului pe care-l susțin, Jesse Lingard, s-a transferat la Nottingham Forest, dar unii fani au în minte un plan pentru când cele două echipe se vor întâlni.

Jesse Lingard

Credit imagine: Getty Images

Fanii lui West Ham United au pus la cale un plan brutal pentru a se răzbuna pe Jesse Lingard, după ce fostul jucător al lui Manchester United a ales să semneze cu Nottingham Forest în detrimentul "ciocănarilor". Mijlocașul a plecat de pe Old Trafford la sfârșitul sezonului trecut, contractul său expirând. El a fost aproape de o revenire pe stadionul londonez, asta pentru că Lingard a jucat excelent în timpul unui împrumut anterior la West Ham în timpul sezonului 2020/21.
După nouă goluri în 16 meciuri, se aștepta ca West Ham să obțină o mutare permanentă a mijlocașului, dar acest lucru nu s-a materializat niciodată - Lingard urmând apoi să aibă un alt sezon pe margine la Manchester United. Devenind liber de contract, pe urmele lui Lingard s-au aflat mai multe cluburi, dar Forest a sfârșit prin a avea, în mod surprinzător, câștig de cauză.
CITEȘTE ȘI:

Jesse Lingard urmează să se confrunte cu furia fanilor lui West Ham, după ce a semnat cu Nottingham Forest

S-a confirmat ulterior că Lingard a semnat un contract pe un an pe City Ground, unele surse susținând chiar că ar urma să fie plătit cu până la 150.000 de lire sterline pe săptămână de către echipa nou-promovată. Fanii lui West Ham par a fi gata să facă haz de necaz chiar pentru suma pe care Lingard o încasează la noul lui club, mijlocașul urmând a se întâlni cu West Ham în primele săptămâni ale sezonului.
Un fan cunoscut al celor de la West Ham a formulat un plan pentru ca suporterii să arunce cu bani falși în Lingard în timpul meciului dintre "ciocănari" și Nottingham Forest de pe City Ground, pe 14 august. Rămâne de văzut dacă această inițiativă va fi de amploare, iar Lingard va fi într-adevăr "îngropat" în bani falși de suporterii lui West Ham.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo