Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Fără Ronaldo, Manchester United a obținut o victorie clară cu Tottenham! Toate rezultatele serii în Premier League

Alex Masgras

Actualizat 20/10/2022 la 00:27 GMT+3

Manchester United a câștigat partida de pe teren propriu cu Tottenham, scor 2-0. Fără Cristiano Ronaldo, lăsat pe banca de rezerve, echipa lui Erik ten Hag a făcut poate cea mai bună partidă a sezonului, dominând partida cu Spurs de la un capăt la altul. Tot astăzi, Liverpool a învins-o pe West Ham, iar Chelsea a remizat pe terenul lui Brentford.

Bruno Fernandes et Manchester United ont vaincu Tottenham

Credit imagine: Getty Images

Manchester United, cu Cristiano Ronaldo pe banca de rezerve, a început foarte hotărâtă partida cu Tottenham. Echipa lui Erik ten Hag a dominat categoric prima repriză, fără să reușească să înscrie. Cel mai bun om al oaspeților a fost portarul Hugo Lloris, care a salvat echipa în câteva rânduri la șuturile lui Brunos Fernandes, Luke Shaw și Antony.
Repriza secundă a început în aceeași notă, cu Manchester United în atac. Deschiderea scorului a venit în minutul 47. Șutul lui Fred a fost deviat de Ben Davies, iar Hugo Lloris nu a mai avut ce să facă. În minutul 69, Bruno Fernandes a majorat diferența cu un șut foarte bun din interiorul careului.
În minutul 81, Bruno Fernandes putea realiza dubla. După ce l-a driblat pe Lloris și a trimis balonul în poartă, asistentul a ridicat fanionul de la margine, semnalizând o poziție de offside.
În cele din urmă, Manchester United a obținut toate cele trei puncte puse în joc, în urma celei mai bune prestații de la sosirea lui Erik ten Hag pe Old Trafford.
Cu cele trei puncte obținute în această seară, Manchester United a ajuns la 19 puncte, fiind la un singur punct în spatele lui Chelsea, ocupanta locului 4, care a remizat pe terenul lui Brentford.
Citește și:

Liverpool, victorie cu 1-0 în fața lui West Ham

Liverpool a deschis scorul prin Darwin Nunez. Uruguayanul sosit în această vară pe Anfield a marcat cu o lovitură de cap din centrarea impecabilă a lui Tsimikas. Pe finalul primei reprize, Nunez putea majora diferența. Mai întâi a trimis cu stângul în bară, după care șutul cu piciorul drept a fost complet ratat.
La câteva momente după ratarea lui Nunez, West Ham a avut șansa de a egala, dar Bowen nu l-a putut învinge pe Alisson de la 11 metri.
În minutul 77, Zouma a fost la un pas de autogol, dar mingea respinsă de fundașul lui West Ham s-a dus în bară. Echipa lui David Moyes putea smulge un punct de pe Anfield pe finalul partidei, la ocazia uriașă a lui Soucek. Șutul cehului a fost deviat de Milner, după care balonul a șters gheata lui Alisson și s-a dus în corner.
După această victorie, Liverpool urcă pe locul 7, cu 16 puncte, în timp ce West Ham se află pe locul 13, cu 11 puncte.

Rezultatele serii de miercuri în Premier League

  • Bournemouth – Southampton 0-1
  • Brentford – Chelsea 0-0
  • Liverpool – West Ham 1-0
  • Newcastle – Everton 1-0
  • Manchester United – Tottenham 2-0
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo