Guardiola, replica anului, după ce a fost întrebat de ce s-a trântit pe spate la ratarea ireală a lui Son
Publicat 15/05/2024 la 07:19 GMT+3
Pep Guardiola a oferit o replică genială la finalul partidei cu Tottenham, câștigată de echipa sa, Manchester City, cu 2-0. Catalanul a glumit când a fost întrebat de reacția sa pe final de meci, când Son a semnat ratarea campionatului.
Guardiola, după ratarea monumentală a lui Son, din Tottenham - City
Credit imagine: Eurosport
Orice alt rezultat decât victoria pe terenul lui Tottenham ar fi însemnat ratarea titlului pentru City, Arsenal având un punct avans și golaveraj superior. Haaland a reușit o dublă și a asigurat câștigarea campionatului în proporție de 99,9%, însă istoria acestui sezon putea fi cu totul alta, dacă Son ar fi fost mai inspirat.
Pe final de meci, după o gafă a lui Akanji, golgheterul sud-coreean a scăpat singur spre poarta lui Ortega, care, deși a jucat doar jumătate de oră, a fost declarat de Sky Sports omul meciului. Asiaticul avea de îndeplinit o simplă formalitate, dar am asistat la o fază trasă la indigo după cea din finalul partidei Argentina - Franța, din Qatar. Atunci, Dibu Martinez i-a interzis lui Kolo Muani un gol cât un titlu mondial, în timp ce acum Ortega a adus campionatul pentru City.
La această fază, Guardiola s-a trântit pur și simplu pe spate, nevenindu-i să creadă ce gafă au făcut fundașii săi și cât de norocos a fost să îl introducă în teren pe Ortega. Întrebat la final în legătură cu a sa căzătură, Pep a dat dovadă de un simț al umorului deosebit.
"Am probleme cu spatele, așa că în poziția aceea mă simt mai bine", a glumit Pep la conferința de presă de după meci.
Ortega a adus titlul pentru City, cu parada în fața lui Son
După o ciocnire cu Romero, Ederson a primit îngrijiri câteva minute bune, acuzând o lovitură la cap. Totuși, brazilianul a părut capabil să continue, dar City nu a dorit să riște nimic și l-a trimis în teren pe Ortega.
Portarul brazilian a fost extrem de nemulțumit că nu i s-a dat șansa să continue, fiind surprins lovind scaunele de pe banca de rezerve, aruncându-și mănușile și vociferând la adresa staffului tehnic.
Guardiola a vrut să intervină și să îl pună la punct, dar a înțeles că e mai bine să îl lasă să se liniștească pe goalkeeperul sud-american. În cele din urmă, schimbarea lui cu Ortega s-a dovedit una salvatoare, iar Pep a dezvăluit la final de meci că decizia nu i-a aparținut lui, ci antrenorului cu portarii, Xabi Mancisidor. Acesta probabil s-a temut că lovitura încasată îl poate perturba pe Ederson pe final de meci, astfel că Ortega a ajuns să fie eroul "cetățenilor".
"Ortega ne-a salvat, altfel Arsenal ar fi fost campioană la ora aceasta, e realitatea. Diferențele dintre noi și Arsenal sunt foarte mici, iar acea intervenție a fost decisivă. Unu vs unu, Ortega e unul dintre cei mai buni goalkeeperi pe care i-am văzut în viața mea. A fost o decizie incredibil de inspirată a antrenorului nostru cu portarii de a-l înlocui pe Ederson", a mai spus Pep.
De notat și faptul că Pep a dezmințit că schimbarea lui De Bruyne ar fi avut legătură cu intrarea lui Sarr, care l-a călcat pe tendon. Belgianul a primit un cot în figură, iar unul dintre ochi se umflase, motiv pentru care a fost schimbat. Ca atare, e de așteptat ca cel mai bun pasator din Premier League să fie recuperat până la ora duelului cu West Ham, de duminică, în care City are nevoie de 3 puncte pentru a fi campioană pentru a 4-a oară la rând.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo