Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Harry Kane, din nou decisiv pentru Spurs! Tottenham a câștigat duelul cu Wolverhampton de pe teren propriu

Alex Masgras

Actualizat 20/08/2022 la 16:47 GMT+3

Tottenham a câștigat partida de pe teren propriu cu Wolverhampton, scor 1-0. Unicul gol al partidei a fost marcat de Harry Kane, în repriza a doua.

LONDON, ENGLAND - AUGUST 20: Harry Kane of Tottenham Hotspur celebrates their sides first goal during the Premier League match between Tottenham Hotspur and Wolverhampton Wanderers at Tottenham Hotspur Stadium on August 20, 2022 in London, England. (Photo

Credit imagine: Getty Images

Tottenham rămâne fără înfrângere în primele trei etape din Premier League. Echipa lui Antonio Conte s-a impus pe teren propriu în partida cu Wolverhampton, scor 1-0, în primul meci al etapei a treia.
Singurul gol al partidei a fost marcat de Harry Kane în minutul 64. Internaționalul englez a marcat cu o lovitură de cap din apropierea careului de șase metri și a asigurat cele trei puncte pentru Spurs. Heung Min-Son a executat o lovitură de colț care a fost prelungită de Ivan Perisic, iar Kane și-a trecut în cont al doilea gol al sezonului.
Citește și:

Harry Kane aduce din nou victoria pentru Tottenham

Antonio Conte a scăpat de suspendare după evenimentele petrecute săptămâna trecută pe Stamford Bridge, la derby-ul dintre Chelsea și Tottenham, atunci când el și Thomas Tuchel au văzut cartonașul roșu (Thomas Tuchel a fost găsit vinovat și a primit o etapă de suspendare). Chiar și cu antrenorul italian pe margine, Spurs nu a găsit foarte multe soluții într-o primă repriză echilibrată.
După această partidă, Tottenham se află pentru moment pe primul loc din Premier League, cu 7 puncte, în timp ce Wolverhampton se află pe locul 16, cu un singur punct înregistrat în primele trei etape ale noului sezon.
În etapa a patra, Tottenham se va deplasa pe terenul nou-promovatei Nottingham Forest, în timp ce Wolverhampton va primi vizita celor de la Newcastle.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo