Imagini greu de privit! Accidentare horror pentru Van de Beek, la al 2-lea meci din sezon ca titular pentru United

Donny Van de Beek a suferit o accidentare teribilă în duelul dintre Manchester United și Bournemouth. Mijlocașul olandez a părăsit terenul în lacrimi.

Van de Beek

Credit imagine: Eurosport

Formația lui Ten Hag s-a impus cu 3-0 în disputa împotriva "cireșelor", după golurile marcate de Casemiro, Shaw și Rashford, și și-a securizat locul 4 în clasament, pe care urcase după etapa trecută, când a învins la Wolves iar Spurs a pierdut acasă, cu Palace.
Pentru abia a doua oară în acest sezon, stafful tehnic al "diavolilor" a decis să mizeze din primul minut pe Van de Beek, fotbalist sosit cu mult tam-tam de la Ajax în 2020, dar care nu a convins. Din păcate pentru el, mijlocașul de 25 de ani a rezistat pe teren doar 42 de minute. După un duel pentru minge cu Senesi, jucătorul batav a căzut la pământ și s-a zvârcolit de durere, ținându-se de genunchi.
El a părăsit terenul în lacrimi, iar stafful medical se teme că va fi vorba de o perioadă de absență lungă, deși momentan nu s-a pus un verdict concret.
"Va trebui să așteptăm 24 de ore pentru a vedea exact care e natura accidentării, dar nu arată deloc bine", a spus la final Ten Hag cu referire la jucătorul său.
În general, accidentările la genunchi sunt complicate, necesitând o perioadă lungă de recuperare, dar abia azi, după efectuarea unui RMN, se va afla când va putea juca din nou Van de Beek.
40 de milioane de lire a plătit United pentru Van de Beek acum doi ani și jumătate, dar mijlocașul nu a reușit să îl convingă nici măcar pe fostul său antrenor, Ten Hag, sosit în vară la cârma clubului de pe Old Trafford. Olandezul a jucat doar 162 de minute în acest sezon de Premier League.
United nu va avea mult timp să se recupereze după victoria cu Bournemouth, petru că vineri urmează duelul cu Everton, din 16-imile Cupei Angliei. Partida se va juca pe Old Trafford, iar "diavolii" sunt mari favoriți.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo