Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Încă un jucător important din Premier League, la arabi! Salariu de 75 de milioane de euro

Cristian Mihală

Publicat 20/08/2023 la 21:58 GMT+3

Aymeric Laporte va lua drumul Arabiei Saudite, așa cum au făcut atâția mulți alți jucători din Premier League în această vară. Al Nassr îi va plăti lui City 20 de milioane de euro, iar fundașul central va avea un salariu uriaș.

Aymeric Laporte of Manchester City celebrates

Credit imagine: Getty Images

După ce l-a cedat pe Riyad Mahrez la Al-Ahli, Guardiola și-a dat acordul și pentru ca Laporte să părăsească formația campioană a Angliei.
Fundașul cocheta de mai mult timp cu gândul plecării, nemulțumit de faptul că nu are statutul de titular iniscutabil. A fost în negocieri cu Barcelona, vara trecută, dar în cele din urmă mirajul banilor arabilor și-a spus cuvântul.
Apărătorul central de 29 de ani a bătut palma cu Al Nassr, unde va câștiga 75 de milioane de euro în următorii 3 ani de contract. Va fi un progres semnificativ față de banii pe care îi primea de la City, care anual îi oferea un salariu de aproximativ 7 milioane de euro.

City va primi 20 de milioane de euro pe Laporte

City va primi 20 de milioane de euro în schimbul fundașului, o sumă corectă dacă ne gândim că Guardiola l-ar fi folosit pe Laporte doar în situații de criză. "Cetățenii" l-au adus în această vară pe Gvardiol și îi mai au pe postul de fundaș central pe Akanji, Stones și Ruben Dias. În plus, în sistemul cu 3 fundași folosit de Pep, Walker și Ake pot evolua pe această poziție.
Laporte a ajuns în 2018 la Manchester City, pentru 65 de milioane de euro, de la Bilbao. El a fost o perioadă punct fix în primul "11" al lui Guardiola, dar accidentările repetate l-au făcut să prindă tot mai rar echipa în ultimele sezoane (în stagiunea 2020-2021 a jucat în doar 16 partide de Premier League).
În perioada petrecută pe Etihad, fotbalistul francez care a ales să reprezinte la nivel de seniori naționala Spaniei a câștigat 13 trofee.
Al Nassr este deja o formație de super-vedete, în lotul echipei figurând fotbaliști precum Ronaldo, Mane, Brozovic, Fofana, Alex Telles sau Ospina.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo