Inter a primit o ofertă din Premier League pentru un fotbalist dorit la Barcelona

Marcelo Brozovic este unul dintre fotbaliștii care ar putea pleca în vara acestui an de la Inter. Deși s-a spus că mijlocașul ar putea ajunge la Barcelona într-un schimb de jucători, se pare că o echipă din Premier League este dispusă să plătească o sumă importantă de bani în schimbul său.

nter Milans midfielder Marcelo Brozovic from Croatia (C) is congratulated by teammates after scoring a goal during the Italian Serie A football match between Inter Milan and AS Roma at San Siro stadium in Milan on April 23, 2022.

Credit imagine: Getty Images

Inter este dispusă să facă unele modificări importante de lot în vara acestui an. Presa internațională a anunțat de mai mult timp că unul dintre fotbaliștii care ar putea pleca de la Milano este Marcelo Brozovic.
Numele acestuia a fost legat în ultimele luni de un transfer la Barcelona, dar jurnaliștii din Anglia au scris că un club din Premier League a intrat acum pe fir, fiind dispus să ofere o sumă importantă de bani în schimbul croatului de 30 de ani.
Conform Daily Mail, cei de la Newcastle pregătesc o ofertă de 35 de milioane de euro pentru transferul lui Brozovic, sumă care ar fi suficient de mare pentru a-i convinge pe milanezi să bată palma.
Brozovic nu prea mai aduce randamentul așteptat la Inter, fiind afectat și de accidentări în actuala stagiune. Doar 29 de meciuri a jucat Brozovic în acest sezon, reușind să marcheze de două ori în Serie A.
Citește și:

Brozovic, aproape de Barcelona

La începutul primăverii, presa internațională a anunțat că Inter ar vrea să transfere în vară un fotbalist de la Barcelona lui Xavi, însă nu pentru o sumă de transfer, ci mai degrabă într-un schimb de jucători care ar putea fi pe placul ambelor formații.
Milanezii l-ar vrea pe Franck Kessie, care a ajuns în vara anului trecut la Barcelona, din postura de jucător liber de contract, după ce i-a expirat înțelegerea cu AC Milan. Fotbalistul nu a reușit să impresioneze pe Camp Nou, iar Xavi nu îl vede chiar ca pe o soluție viabilă în sistemul său.
Astfel, Barcelona ar fi dispusă să îl cedeze pe mijlocaș după doar un sezon, cu toate că acesta are contract până în 2026 cu formația blaugrana. În schimbul său, staff-ul tehnic al catalanilor și l-ar dori pe Marcelo Brozovic, mijlocașul lui Inter Milan.
Croatul are exact aceeași cotă de piață precum Kessie, 35 de milioane de euro, iar perioada sa contractuală cu Inter este tot până în 2026, astfel că un schimb ar părea chiar echitabil, mai ales că "nerazzurrii" l-au dorit pe african și anul trecut, însă Barca le-a luat fața.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo