Josko Gvardiol poate deveni cel mai scump fundaș din lume! 3 forțe din Anglia se bat pentru el

Josko Gvardiol a atras atenția tuturor cu evoluțiile sale de la RB Leipzig și din naționala Croației, iar acum 3 forțe din Premier League sunt pe urmele sale, însă favoriți în cursă sunt cei de la Manchester City, Pep Guardiola fiind un fan al apărătorului.

LEIPZIG, GERMANY - OCTOBER 25: Josko Gvardiol of RB Leipzig gives his team instructions during the UEFA Champions League group F match between RB Leipzig and Real Madrid at Red Bull Arena on October 25, 2022 in Leipzig, Germany. (Photo by Marvin Ibo Gueng

Credit imagine: Eurosport

RB Leipzig poate da lovitura în viitorul apropiat cu unul dintre cei mai doriți jucători de pe întregul continent european. Nemții sunt asaltați de interesul crescut din partea marilor forțe pentru Josko Gvardiol și vor avea o misiune aproape imposibilă în a-l mai putea păstra și pentru sezonul următor, deși clubul își dorește asta.
Adus în vara anului 2021 de la Dinamo Zagreb în schimbul a 18,8 milioane de euro, fundașul de 21 de ani ar putea face pasul în cel mai puternic campionat de fotbal din lume în următoarea perioadă de mercato, cu toate că a fost aproape și în vara anului trecut, când Tottenham a fost interesată, dar și în iarnă, când Chelsea l-a dorit cu insistență, însă nu a îndeplinit cerințele financiare ale clubului german.

Josko Gvardiol, fotbalistul pentru care City concurează cu Chelsea și Liverpool

Unul dintre cei mai curtați fundași centrali din lume este croatul Josko Gvardiol, care evoluează în prezent la RB Leipzig, după ce a impresionat cu maturitatea sa și calitățile arătate în teren chiar și împotriva unor adversari de calibru.
Există chiar șanse mari ca Gvardiol să devină cel mai scump fundaș central din lume, momentan Harry Maguire fiind deținătorul recordului pentru cea mai mare sumă care s-a achitat pentru un fundaș, 87 de milioane de euro. Manchester City este principala formație care îl dorește și are șanse reale să obțină semnătura apărătorului de 21 de ani, Pep Guardiola fiind un fan al lui Gvardiol, iar precocitatea sa cu care s-a impus atât în Bundesliga, dar și în competițiile europene și inclusiv în naționala de seniori a Croației este semnalul de care managerul spaniol a avut nevoie pentru a-l pune în topul listei de priorități pentru campania de transferuri din vară.
Totuși, City va avea concurență serioasă în ceea ce privește oferta făcută către Leipzig, pentru că pe urmele tânărului fundaș se află și Liverpool, care caută un coechipier pe măsură pentru Virgil van Dijk, dar și Chelsea, care este într-un amplu proces de reconstrucție odată cu venirea patronului american, Todd Boehly, în fruntea clubului.
Anunțul a fost făcut chiar de jurnalistul specializat în transferuri, Fabrizio Romano, care are un nivel foarte ridicat al credibilității, astfel că cel mai probabil Pep Guardiola chiar va încerca să discute cu fotbalistul croat chiar după duelul din această seară, având în vedere că City joacă cu RB Leipzig în returul optimilor de finală a Ligii Campionilor după ce a obținut doar o remiză în Germania, scor 1-1.
Leipzig nu vrea să se despartă cu ușurință de Gvardiol, lucru anunțat chiar de actualul antrenor al echipei, Marco Rose, cel care a spus că fundașul croat va continua să joace și în sezonul următor tot în Bundesliga și tot la formația pe care o conduce.
"Josko Gvardiol va fi jucător de la RB Leipzig și sezonul viitor. Eu sunt antrenorul și cer asta. A spus că vrea să joace în Premier League, dar nu a spus când", a declarat Rose.
Conform Daily Mail, fotbalistul croat ar putea fi cedat la vară de Leipzig pentru aproximativ 130 de milioane de euro, o sumă fabuloasă care l-ar duce direct pe prima poziție în topul celor mai scumpi fundași și rămâne de văzut care va fi formația care va putea plăti această sumă.
Citește și:

Gvardiol dă piept cu City chiar în această seară

Una dintre cele mai mari dorințe ale lui Pep Guardiola este să reușească să cucerească trofeul Ligii Campionilor cu Manchester City, formație pe care a preluat-o în urmă cu 7 ani și care nu a reușit niciodată în istorie să câștige această competiție, cu toate că cel puțin în ultimul deceniu s-au făcut investiții masive după preluarea clubului de către arabi.
Ținta principală pe care vrea managerul spaniol să o atingă este finala UEFA Champions League, pentru a avea din nou șansa să arate întregii lumi că este unul dintre cei mai buni antrenori din istorie. Ca să reușească asta, mai întâi trebuie să treacă de RB Leipzig, o altă echipă care s-a bucurat de investiții importante în ultimii ani, însă nu la nivelul celor făcute în tabăra "cetățenilor".
Rezultatul înregistrat în tur nu poate oferi nicio viziune concretă asupra favoritei, pentru că cele două au remizat, scor 1-1, după ce Riyad Mahrez a deschis scorul în minutul 27, iar Josko Gvardiol, a egalat în minutul 70, culmea, fiind una dintre țintele lui Pep.
Manchester City este cotată totuși cu prima șansă, având mai multe atuuri de partea sa, de la disputarea partidei decisive în fața propriilor fani și până la diferența mare de valoare dintre cele două loturi. 493,3 milioane de euro însumeasă clubul din Germania, în timp ce City are o cotă de piață de 2,13 ori mai mare (1,05 miliarde de euro), plus că unul dintre cei mai buni jucători ai nemților, Christopher Nkunku, va rata meciul din cauza unei accidentări.
Ultima dată când cele două s-au confruntat pe Etihad Stadium, pe 15 septembrie 2021, "cetățenii" s-au impus la scor de set de tenis, 6-3, Nkunku fiind autorul tuturor golurilor marcate de nemți, astfel că fără francez, șansele lui Leipzig scad considerabil, iar formația antrenată de Pep Guardiola ar putea profita pentru a trece primul hol către drumul spre o nouă finală europeană.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo