Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Jurgen Klopp, avertisment pentru FIFA și UEFA: "Trebuie să aibă grijă ce își doresc cu adevărat"

Alex Masgras

Actualizat 12/07/2022 la 18:36 GMT+3

Jurgen Klopp, antrenorul lui Liverpool, trage un nou semnal de alarmă pentru FIFA și UEFA. Germanul le cere celor două foruri să se gândească la soluții în ceea ce privește oboseala jucătorilor cauzată de calendarul competițional.

Liverpool-Trainer Jürgen Klopp

Credit imagine: Getty Images

Jurgen Klopp, antrenorul lui Liverpool, este unul dintre cei mai vehemenți antrenori, atunci când vine vorba despre programul foarte încărcat al echipelor. Aflat în Thailanda, acolo unde este în cantonament cu echipa, antrenorul german a vorbit despre schimbările care vor avea loc în noul sezon.
Cupa Mondială din acest an va avea loc în perioada 21 noiembrie-18 decembrie 2022, ceea ce înseamnă că întrecerile interne vor lua o pauză. În ceea ce privește Premier League, echipele din prima ligă engleză vor reveni de Boxing Day, ceea ce înseamnă că jucătorii care vor evolua cu echipele naționale în fazele finale ale Cupei Mondiale vor avea la dispoziție doar câteva zile de recuperare.
"UEFA și FIFA trebuie să aibă grijă cu ce își doresc. Dacă ai jucători obosiți în turnee, atunci nu ai calitate. Și Premier League trebuie să se gândească la asta. Săptămâna asta câștigi Cupa Mondială, iar o săptămână mai târziu, de Boxing Day, toată lumea se așteaptă să fii pregătit. Asta nu s-a mai întâmplat în istoria fotbalului.
De obicei, după fiecare turneu, jucătorii au o pauză lungă. Acum vor juca o săptămână mai târziu. E o nebunie! Lumea spune că mă plâng, dar toată lumea știe că nu e perfect ce se întâmplă.
Am spus-o de atâtea ori, dar e evident că nimeni nu ascultă. Trebuie să fim siguri că jucătorii au suficient timp la dispoziție pentru a se odihni. Acum avem cinci schimbări la dispoziție, ceea ce e crucial, sunt vești foarte bune", a spus Jurgen Klopp pentru BBC Sport.
Citește și:

Liverpool a pierdut primul amical al verii, contra lui Manchester United

Liverpool a întâlnit-o marți pe Manchester United, în primul amical al verii pentru cele două echipe din Premier League. United s-a impus în partida disputată în Thailanda cu 4-0, într-o partidă în care Jurgen Klopp a folosit trei echipe.
Pentru Manchester United au marcat Sancho (12'), Fred (30'), Martial (33'), Pellistri (76'), în partida în care Liverpool a lovit de trei ori bara.
Pentru Manchester United urmează amicalul de pe 15 iulie cu Melbourne Victory, în Australia, în timp ce Liverpool va juca în Singapore un meci amical cu Crystal Palace.
Luna viitoare, Manchester United și Liverpool se vor întâlni în etapa a treia din Premier League, pe 22 august. În sezonul trecut, "diavolii" au pierdut fără drept de apel în fața "cormoranilor", care s-au impus cu 5-0 pe Old Trafford și cu 4-0 pe Anfield.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo