Liverpool - Tottenham 4-3 | Londonezii au revenit de la 0-3, dar s-au prăbușit în prelungiri

Eurosport on Google

Liverpool s-a impus cu 4-3 în fața lui Tottenham, într-un meci contând pentru etapa a 34-a din Premier League. Partida părea decisă în primele 15 minute, când echipa lui Klopp a marcat de 3 ori, dar londonezii au reușit să egaleze în prelungiri. Gazdele au marcat golul victoriei la faza următoare,În ciuda acestui succes, Liverpool are șanse mici să mai prindă un loc în Top 4 la finalul sezonului.

Mohamed Salah, în duel cu Ivan Perisic (Liverpool - Tottenham)

Credit imagine: Eurosport

Liverpool pare că s-a trezit prea târziu în acest sezon. Echipa lui Klopp a ajuns la 4 victorii consecutive în Premier League, trecând cu 4-3 de Tottenham, într-unul dintre cele mai dramatice meciuri ale sezonului
"Cormoranii" au început furibund și în minutul 15 conduceau deja cu 3-0. Curtis Jones a deschis scorul în minutul 3, iar Luis Diaz a dublat avantajul gazdelor peste numai două minute. A fost primul gol marcat de columbian după o pauză de 230 de zile, el fiind multă vreme accidentat în actuala stagiune.
Punctele păreau a fi puse la adăpost de reușita lui Mohamed Salah, care a transformat cu siguranță un penalty în minutul 15. Egipteanul a înscris al 184-lea gol în tricoul lui Liverpool, urcând pe locul 6 în ierarhia marcatorilor all-time, peste Robbie Fowler (183).

Liverpool - Totenham 4-3 | Echipa lui Klopp a trecut pe locul 5 în Premier League

Harry Kane a reaprins speranța oaspeților în minutul 39, când a redus din diferență după o centrare a lui Perisic. Spurs a început în forță partea secundă, iar Son și Romero au nimerit bara la aceeași fază.
În minutul 77, sud-coreeanul nu a mai ratat ținta și fanii lui Tottenham începeau să viseze la o revenire memorabilă. Minunea s-a produs în prelungirile partidei, când Richarlison a reușit să egaleze, la numai câteva minute după ce a fost trimis pe teren. Bucuria londonezilor a fost uriașă, dar la faza imediat următoare Diogo Jota a marcat golul victoriei pentru Liverpool.
În urma acestui rezultat, Liverpool a depășit-o pe Tottenham în clasament, urcând pe locul 5. totuți, șansele de a termina în Top 4 la finalul sezonului sunt foarte mici. Man United are 7 puncte în plus față de echipa lui Klopp, dar și un meci mai puțin jucat. La cum arată clasamentul acum, Liverpool și Tottenham au șanse mari să fie reprezentantele Angliei în ediția viitoare de Europa League. În runda următoare, "cormoranii" vor juca acasă cu Fulham în timp ce Spurs va primi vizita celor de la Crystal Palace.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo