Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Manchester City a remizat cu Newcastle, după un "thriller" cu șase goluri pe St. James' Park

Andrei Nicolae

Publicat 21/08/2022 la 20:29 GMT+3

Trupa lui Guardiola a pierdut primele puncte din acest sezon, la capătul unei partide nebune în fața lui Newcastle, încheiată cu scorul de 3-3. "Cetățenii" au fost conduși cu 3-1, însă au reușit să revină în doar patru minute și să obțină un punct pe terenul "coțofenelor".

Kevin De Bruyne of Manchester City is fouled by Kieran Trippier of Newcastle United during the Premier League match between Newcastle United and Manchester City at St. James Park on August 21, 2022

Credit imagine: Getty Images

"Cetățenii" au avut un start perfect de partidă și au înscris după doar cinci minute prin Ilkay Gundogan, care a marcat grație unei pase superbe a lui Bernadro Silva. City a continuat să atace prin Phil Foden, însă șutul pe jos al englezului a fost respins de Nick Pope.
Newcastle a ripostat prin Almiron, care a trimis peste poartă din centrul careului, după o pasă foarte bună primită de la Saint-Maximin. Echipa gazdă a fost din nou activă în ofensivă, de această dată cu Saint-Maximin la finalizare, însă Ederson a fost la post.
Insistența echipei de pe St. James’s Park a dat roade, iar Almiron a înscris în minutul 29, deși golul său fusese inițial anulat pe motiv de offside. Jocul a fost unul echilibrat în următioarele minute, până când Newcastle a dat din nou lovitura prin Callum Wilson, care l-a învins pe Ederson din centrul careului.
Citește și:

Repriză secundă nebună pe St. James’ Park

Trupa lui Eddie Howe a intrat în avantaj la vestiare, la capătul unei reprize în care au arătat că îi pot ține piept campioanei Angliei. Manchester City a început bine a doua repriză, iar Erling Haaland a lovit bara în minutul 52, însă tot Newcastle a fost echipa care a marcat.
Trippier a executat perfect o lovitură liberă și a trimis balonul în vinclul porții lui Ederson. City a redus repede din avantaj prin Haaland, care a marcat în cele din urmă în minutul 60. Norvegianul a trecut pe lângă egalare două minute mai târziu când a scăpat singur cu Pope, însă portarul "coțofenelor" a fost la post.
Manchester City a egalat în cele din urmă prin Bernardo Silva în minutul 64, grație unei pase de geniu a lui De Bruyne. Newcastle a fost pe cale să rămână în zece oameni în minutul 73, când Trippier a văzut cartonașul roșu, însă arbitrul întâlinrii a schimbat decizia și i-a acordat doar "galben" după consultarea VAR.
Haaland a fost aproape de a-și aduce echipa în avantaj, însă mingea trimisă de el din câțiva metri s-a dus peste poartă. Cele două echipe nu au mai produs faze importante pe poartă, iar scorul final a rămas 3-3.
Pentru trupa lui Guardiola urmează partida în fața celor de la Crystal Palace pe teren propriu, în timp ce Newcastle va juca pe Molineux în fața lui Wolverhampton.
picture

#CareSuntȘansele Derby-ul Man United – Liverpool, prefațat alături de Vlad Bogos și Mihai Rotariu

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo