Eurosport
Manchester City, doar o remiză pe terenul lui Aston Villa! "Cetățenii" rămân pe 2 în clasamentul din Premier League
De
Publicat 03/09/2022 la 20:35 GMT+3
Manchester City a obținut doar o remiză, scor 1-1, pe terenul celor de la Aston Villa, în meciul din a șasea etapă a Premier League.
Erling Haaland (Manchester City) face à Aston Villa
Credit imagine: Getty Images
Manchester City nu a reușit să câștige duelul cu Aston Villa, din a șasea etapă a Premier League, obținând doar o remiză, scor 1-1, pe Villa Park.
Erling Haaland a deschis scorul, în minutul 50, ajungând la 3 partide consecutive cu gol marcat în tricoul campioanei din Anglia. Norvegianul a înscris după o pasă perfectă a lui Kevin De Bruyne, ajungând la 10 reușite în acest sezon al Premier League.
Acest gol nu a fost, însă, de ajuns pentru o victorie. Bailey a restabilit egalitatea în minutul 74, după o combinație frumoasă a jucătorilor lui Steven Gerrard, iar Aston Villa a obținut un punct din duelul cu formația lui Pep Guardiola.
Citește și:
Remiza de pe Villa Park este a doua pentru Manchester City în acest sezon, după rezultatul de 3-3 obținut pe terenul lui Newcastle.
Campioana Angliei este neînvinsă după 6 etape, având 14 puncte, cu unul mai puțin decât Arsenal, care ocupă primul loc în acest moment, înainte de a disputa meciul din a șasea rundă a competiției, cu Manchester United. De cealaltă parte, Aston Villa este pe locul 17, având doar 4 puncte.
Pentru echipa lui Pep Guardiola urmează marți, de la ora 22:00, duelul cu Sevilla, din prima etapă a grupelor Champions League, în timp ce în campionat City va juca sâmbătă, pe teren propriu, cu Tottenham.
În ceea ce o privește pe Aston Villa, pentru ea urmează deplasarea la Leicester, sâmbătă, de la ora 17:00.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo