Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Manchester City îi promite un loc în primul 11 unui jucător de la Real! Pe cine a pus ochii Guardiola

Bianca Dumitru

Publicat 22/06/2023 la 21:54 GMT+3

Manchester City a avut un sezon de vis, iar în această vară are un buget impresionant pentru transferurile dorite de Pep Guardiola. Conform presei din Spania, "cetățenii" au pus ochii pe Fede Valverde, mijlocașul lui Real Madrid, cu care au luat deja legătura.

Pep Guardiola

Credit imagine: Eurosport

Manchester City a avut un sezon de vis, în care a reușit tripla, câștigând titlul de campioană în Premier League, Cupa Angliei și trofeul Champions League.
Acum oficialii clubului se pregătesc de o perioadă de mercato intensă, în care își doresc să transfere mai mulți jucători importanți. După ce au apărut în presă informații despre interesul "cetățenilor" pentru Declan Rice, jurnaliștii din Spania au scris că pe lista lui Guardiola s-ar afla și un jucător de la Real Madrid.
Este vorba despre Fede Valverde, care a ajuns într-o situație complicată după ce "galacticii" l-au adus pe Jude Bellingham și le-au prelungit contractele lui Toni Kroos și Dani Ceballos.
Madrilenii îi mai au în lot și pe Eduardo Camavinga și Aurelien Tchouameni, iar uruguayanul de 24 de ani are șanse destul de mici de a prinde un loc în echipa de start a lui Carlo Ancelotti.
În aceste condiții, Guardiola vrea ca City să încerce să-l transfere, având loc în primul 11 după despărțirea de Ilkay Gundogan. Conform celor de la El Nacional, reprezentanții campioanei din Premier League ar fi luat deja legătura cu agenții lui Valverde, promițându-i că va avea un rol important pe Etihad și că va primi un salariu mai mare.
Rămâne de văzut dacă uruguayanul va fi tentat să meargă în Anglia sau dacă va prefera să continue la Real Madrid, club cu care mai are contract până în 2027.
Citește și:

Manchester City, buget impresionant pentru această vară

Vestea bună pentru cei de la Manchester City este că vor avea și un buget consistent pentru a face toate mutările pe care Pep Guardiola și le dorește.
Jurnaliștii publicației The Telegraph au scris că clubul de pe Etihad "va avea cel mai mare buget de transferuri din istoria fotbalului", acest lucru fiind posibil grație bonusurilor încasate pentru victoriile din cele 3 competiții amintite.
Pentru succesele din Premier League, Cupa Angliei și Champions League, City a primit circa 350 de milioane de euro. Acestei sume i se mai adaugă alte aproximativ 74 de milioane de euro, bani care reprezintă profitul înregistrat de clubul de pe Etihad după transferurile realizate în 2022.
Conform jurnaliștilor The Telegraph, principalele ținte ale "cetățenilor" pentru perioada de mercato din această vară sunt croații Mateo Kovacic, mijlocașul rivalei Chelsea, și Josko Gvardiol, fundașul central al echipei RB Leipzig, precum și internaționalul spaniol de tineret Gabriel Veiga, de la Celta Vigo.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo