Eurosport
Manchester United, în negocieri pentru un atacant brazilian! Starul vrea să ajungă în lotul lui Erik ten Hag
De
Publicat 25/08/2022 la 09:29 GMT+3
Manchester United, echipa antrenată de olandezul Erik ten Hag, vrea să transfere un atacant până la finalul perioadei de mercato. Ținta actuală a "diavolilor roșii" este Antony, brazilianul celor de la Ajax.
Brazil's forward Richarlison (R) celebrates with Brazil's forward Antony after opening the scoring during the Tokyo 2020 Olympic Games men's group D first round football match between Brazil and Germany
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Alex Ioniță
Antony a fost urmărit de Erik ten Hag toată vara, olandezul dorind ca atacantul să se alăture lotului său. Cu toate acestea, Ajax nu îl va lăsa să plece pentru orice sumă, iar, dacă United nu va face o ofertă considerabilă, transferul ar putea pica.
Conform The Mirror, Manchester United a fost atenționată că Antony ar putea să coste aproximativ 100 de milioane de euro, dar olandezii ar fi dispuși să îl lase pe atacant să plece și pentru 94 de milioane de euro.
Cu toate că suma cerută de Ajax în schimbul jucătorului este una destul de mare, United ar putea fi dispusă să o plătească. Antony ar dori să colaboreze din nou cu Erik ten Hag, dar United trebuie să rezolve transferul până la data de 1 septembrie, atunci când perioada de mercato se termină.
Oferta inițială a "diavolilor roșii", de 80 de milioane de euro, a fost refuzată de Ajax, olandezii sperând să obțină peste 90 de milioane de euro pentru fotbalist.
Conform The Manchester Evening News, United va reveni cu o nouă ofertă care poate fi pe placul olandezilor. În cazul în care aceasta va fi acceptată, transferul lui Antony va fi rezolvat în următoarele zile.
Citește și:
Manchester United are și un plan B
Dacă nu va putea ajunge la un acord cu Ajax pentru transferul brazilianului Antony, echipa lui Ten Hag va trece la următoarea țintă, Cody Gakpo, fotbalist legitimat în prezent la PSV Eindhoven.
Potrivit The Athletic, suma cerută de PSV pentru Gakpo este de aproximativ 50 de milioane de euro, acest lucru făcându-l pe fotbalist mult mai atractiv din punct de vedere financiar.
Momentan, oficialii de pe Old Trafford nu se grăbesc, aceștia fiind conștienți de faptul că unul dintre cei doi jucători din Eredivisie se va alătura lotului condus de Erik ten Hag.
Pentru Manchester United, următorul meci din Premier League va fi sâmbătă, în deplasare, împotriva lui Southampton. Partida se va disputa de la ora 14:30.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo