Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Manchester United nu renunță la un jucător pe care l-a dorit și în trecut! Ce țintă are Ten Hag în vară

Alex Masgras

Publicat 15/05/2023 la 15:51 GMT+3

Manchester United nu a renunțat la Adrien Rabiot și va reîncepe negocierile pentru aducerea francezului în această vară. Echipa lui Erik ten Hag l-a dorit și vara trecută pe mijlocașul de 28 de ani, fără să ajungă la o înțelegere. La finalul acestui sezon, Rabiot va deveni liber de contract.

Erik ten Hag von Manchester United

Credit imagine: Getty Images

Manchester United își va încerca din nou norocul în ceea ce îl privește pe Adrien Rabiot. Mijlocașului francez de 28 de ani îi va expira contractul cu Juventus la finalul acestui sezon, iar echipa de pe Old Trafford este pregătită să îl aducă pe acesta la vară, potrivit L'Equipe.
Erik ten Hag vrea să își întărească echipa în perioada de mercato, iar sursa mai sus menționată precizează că Rabiot se numără printre principalele ținte ale antrenorului olandez în această vară.
Vara trecută, Rabiot a fost aproape de a semna cu Manchester United, dar la fel ca în cazul lui Frenkie de Jong, nu s-a putut concretiza transferul. Singurii mijlocași aduși vara trecută pe Old Trafford au fost Casemiro și Christian Eriksen.
Citește și:

Adrien Rabiot e la Juventus din 2019

Din postura de jucător liber de contract, Adrien Rabiot va putea cere un salariu mai mare, în condițiile în care United nu va trebui să mai plătească o sumă de transfer pentru aducerea acestuia. În trecut, el a declarat că Premier League reprezintă un campionat în care își dorește să joace.
Adrien Rabiot a ajuns la Juventus în vara anului 2019 din postura de jucător liber de contract. Înainte, el a evoluat timp de șase ani la PSG.
Anul acesta, Rabiot a avut parte de cel mai bun sezon al său. În 44 de meciuri disputate în toate competițiile, francezul a înscris 11 goluri și a oferit 4 pase de gol, în condițiile în care el a marcat 17 goluri în total pentru echipa din Torino.
30 de milioane de euro este cota de piață a lui Adrien Rabiot, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo